City FM Logo

Spitalul Județean Sibiu nu reduce personalul după anunțul Guvernului privind paturile de spital

de Bîrsan S. Robert
spitalul-judetean-sibiu

Reducerea numărului de paturi de spital la nivel național nu va afecta activitatea Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu și nici pacienții sau angajații unității medicale, susține conducerea spitalului, după anunțul făcut de Guvern privind reorganizarea sistemului sanitar.

Managerul spitalului, Robert Fotache, a declarat pentru AGERPRES că și la Sibiu se observă o scădere a gradului de ocupare a paturilor, însă situația este similară cu media națională și nu impune măsuri drastice.

„Nu afectează pacienții sub nicio formă. Se confirmă și la Sibiu trendul gradului de ocupare, care este în scădere, fiind în media națională, aproximativ 70%”, a explicat managerul spitalului.

În prezent, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu are 1.022 de paturi, dintre care 916 sunt contractate prin relația cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Sibiu. Conducerea unității consideră că o reducere a numărului de paturi nu este necesară la nivel local.

Directorul de îngrijiri medicale, Laurențiu Ghinoiu, a explicat că gradul de ocupare diferă în funcție de sezon și de specificul fiecărei secții.

„Spitalul are un număr de 38 de secții, în care, în funcție de anumite perioade ale anului, gradul de ocupare fluctuează. De exemplu, iarna crește semnificativ la Ortopedie, iar primăvara, în sezonul gripal, în alte secții specifice”, a precizat acesta.

Potrivit conducerii spitalului, pentru pacienții care necesită internări programabile pot exista perioade de așteptare, însă această situație există deja și în prezent. În anumite cazuri, pacienții sunt redirecționați către alte unități medicale care pot oferi servicii similare.

Reprezentanții spitalului au transmis și că nu vor exista concedieri în urma măsurilor anunțate de Guvern.

„Nu se impun reduceri de personal, având în vedere faptul că Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu nu este încadrat la capacitatea maximă de personal, conform normativelor în vigoare și statului de funcții”, a mai declarat Laurențiu Ghinoiu.

Guvernul României a anunțat recent că numărul paturilor de spital va fi redus cu aproximativ 14.000 în următorii trei ani, în contextul unui grad mediu de ocupare de aproximativ 60% în cazul pacienților cronici.

Ascultă RADIO CITY FM
  • Sibiu: 98.3 MHz
  • Mediaș: 88.1 MHz
  • Alba Iulia: 107.2 MHz
LIVEUrmărește-ne: