Spitalul Județean Sibiu ar putea primi mai puțini bani din sponsorizări în 2026

Sponsorizările oferite de companiile din Zona Industrială Vest a municipiului Sibiu pentru proiectele din sănătate sunt în scădere în acest an, pe fondul incertitudinilor economice și politice, atât la nivel intern, cât și internațional. Declarația a fost făcută marți, într-o conferință de presă, de Cornel Benchea, președintele Asociației „Împreună pentru Sănătate”.
Potrivit acestuia, organizația a reușit să atragă din 2022 până în prezent sponsorizări de peste 12,5 milioane de lei, bani investiți în aparatură medicală și dotarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. În anii anteriori, valoarea sponsorizărilor ajungea la aproximativ 2,5 milioane de lei anual, însă pentru 2026 estimările indică o scădere la circa un milion de lei.
Cornel Benchea susține că relațiile cu firmele au rămas bune, însă lipsa de predictibilitate fiscală și economică determină companiile să fie mai prudente în privința alocării fondurilor pentru sponsorizări. În contextul unor posibile modificări ale politicii de taxare, multe firme preferă să își conserve resursele financiare.
Pe lângă incertitudinile fiscale, și creșterea costurilor cu carburanții sau situațiile geopolitice internaționale ar putea influența activitatea companiilor din zona industrială, în special a celor din industria auto. Reducerea comenzilor, relocarea producției și disponibilizările de personal sunt factori care pot duce la diminuarea sprijinului financiar oferit comunității.
Potrivit lui Benchea, și companiile de stat din domeniul gazelor naturale, precum cele cu sedii centrale la Mediaș, ar putea reduce sponsorizările, în condițiile în care contribuțiile la bugetul de stat cresc.
În prima parte a anului 2025, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a beneficiat de sponsorizări de peste un milion de lei, iar Asociația „Împreună pentru Sănătate” speră să atragă o sumă similară pe parcursul întregului an 2026, pentru a continua proiectele de modernizare și dotare a unității medicale.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Valul scumpirilor lovește din nou la pompă: benzina trece de 9 lei, motorina se apropie de 10 lei
Carburanții s-au scumpit pentru a patra zi consecutiv, iar benzina depășește pragul de 9 lei pe litru, în timp ce motorina se apropie din nou de 10

Vreme rece la început de mai: temperaturi negative, brumă și ninsori la munte
Vremea rămâne deosebit de rece pentru această perioadă, cu maxime între 8 și 16 grade, și minime care pot coborî până la -8 grade.

Cum va fi vremea în mai. ANM a emis prognoza meteo pentru ultima lună de primăvară
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza actualizată pentru următoarele patru săptămâni. După un început...

INS: Rata şomajului este în continuă creștere. A ajuns la 6,1% în martie
România a înregistrat o rată a şomajului de 6,1%, în luna martie a acestui an, în creştere cu 0,1 puncte procentuale faţă de cea din februarie..
Stiri locale

Vreme rece la început de mai: temperaturi negative, brumă și ninsori la munte
Vremea rămâne deosebit de rece pentru această perioadă, cu maxime între 8 și 16 grade, și minime care pot coborî până la -8 grade.

Când se plătesc alocaţiile în luna mai
Chiar dacă începutul lunii aduce mini-vacanța de 1 Mai, toate sumele aferente plății alocațiilor pentru copii, indemnizațiilor, pensiilor și tuturor..

DNSC- Avertisment privind fraudele online în minivacanță
Reprezentanții Directoratului Național de Securitate Cibernetică atrag atenția la fraudele din această perioadă a minivacanței de 1 mai...

Lacurile de la Ocna Sibiului rămân închise: șantierul blochează accesul până spre finalul lunii mai
Accesul turiștilor la Lacurile Naturale Ocna Sibiului este restricționat temporar din cauza lucrărilor de amenajare aflate în desfășurare.
