
Ultima săptămâna din februarie a adus o scădere a cazurilor de gripă și infecții acute ale căilor respiratorii superioare în județul Sibiu, însă pneumopatiile au înregistrat o ușoară creștere.
Potrivit autorităților sanitare, în perioada 23.02-01.03.2026 au fost înregistrate 30 de cazuri de gripă, cu 12 mai puține decât săptămâna precedentă și cu 199 mai puține comparativ cu aceeași perioadă a sezonului trecut. Cele mai multe cazuri au fost ușoare sau medii, dar au afectat în special persoanele de vârsta a treia și copiii, iar 33% dintre pacienți au necesitat internare. Tot în această perioadă, a fost înregistrat și un deces, este vorba de o femeie în vârstă de 81 de ani. De la începutul sezonului gripal actual și până la începutul lunii martie, în județul Sibiu, au decedat din cauza gripei, 2 bărbați și 5 femei cu vârste cuprinse între 49 și 90 de ani.
Infecțiile acute ale căilor respiratorii superioare au scăzut la 1.544 de cazuri, cu 128 mai puține decât săptămâna precedentă și cu 680 mai puține față de sezonul precedent. Formele de boală au fost ușoare, afectând mai ales copiii și populația activă, iar procentul internărilor a fost de 3%, în special la sugari sub un an.
În schimb, numărul pneumopatiilor a crescut ușor, ajungând la 461 de cazuri. Procentul internărilor a fost de 34%, cei mai afectați fiind vârstnicii de peste 65 de ani, atât ca număr de cazuri, cât și ca internări. Autoritățile atrag atenția că, deși situația gripei și a infecțiilor respiratorii se îmbunătățește, pneumopatiile necesită în continuare monitorizare atentă și respectarea recomandărilor medicale.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

ANOFM anunță că aproape 200 de locuri de muncă sunt disponibile în Europa
Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă (ANOFM) a anunțat, miercuri, că 179 de locuri de muncă sunt disponibile…

Accident la Boița. Două autoturisme au intrat în coliziune
Pompierii sibieni au intervenit de urgență vineri dup—amiaza în localitatea Boița la un accident……..

Advertisment ANAF: Apeluri telefonice în numele instituției
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenţia asupra unor apeluri telefonice frauduloase…

Accident cu două mașini în municipiul Mediaș
ISU Sibiu a intervenit de urgență, vineri după-amiază pe strada Baznei din municipiul Medias………………….
Stiri locale

Accident cu două mașini în municipiul Mediaș
ISU Sibiu a intervenit de urgență, vineri după-amiază pe strada Baznei din municipiul Medias………………….

Accident pe DN14, la Șeica Mare: trafic blocat după coliziunea a două mașini

Bugetul care poate schimba Mediașul: dezbatere publică la final de aprilie

