Șase persoane cercetate pentru trafic de droguri și produse psihoactive

foto: News.ro
Polițiștii din Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT, au efectuat marți 19 percheziții domiciliare în municipiul Timișoara, într-un dosar ce vizează traficul de droguri de mare risc și produse psihoactive.
Anchetatorii suspectează că, începând din 2024, șase persoane – trei femei și trei bărbați – ar fi procurat, deținut și comercializat substanțe interzise, în special în zona Gării de Nord din Timișoara.
Potrivit anchetei, pentru a evita depistarea, una dintre persoanele implicate ar fi folosit două fete minore, de 13 și 15 ani, pentru distribuirea drogurilor.
În urma cercetărilor, polițiștii au indisponibilizat aproximativ 60 de doze de substanțe psihoactive, care erau vândute cu sume cuprinse între 150 și 500 de lei per tranzacție.
Audierile în acest caz urmează să aibă loc la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara.
În paralel, într-un al doilea dosar, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Timișoara au pus în aplicare alte 14 percheziții, fiind investigate fapte de furt, tăinuire și instigare la tăinuire. Există suspiciuni că o parte dintre consumatori ar fi plătit drogurile cu bunuri furate.
Pe parcursul investigațiilor, forțele de ordine au documentat 154 de situații de trafic de droguri și substanțe psihoactive.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Mirabela Grădinaru avertizează asupra semnelor timpurii ale adicțiilor la copii

Criză de personal în industria alimentară: Boromir caută 1.800 de angajați, dintre care 400 la Sibiu

Spargere la Șmig: au oprit sistemul de supraveghere și au intrat în casă

A tăiat și a furat cabluri de la transportul public: sibian reținut
Știri naționale

Mirabela Grădinaru avertizează asupra semnelor timpurii ale adicțiilor la copii

Suspiciuni de mită și trafic de influență la Autoritatea Rutieră Română

Românii, sufocați de scumpiri: unul din trei caută venituri suplimentare

