Șase echipe din Superligă și două din Liga 2 luptă pentru trofeul Cupei României

Sferturile de finală ale Cupa României se dispută marți, miercuri și joi, într-o singură manșă, iar opt formații – șase din prima ligă și două din eșalonul secund – luptă pentru calificarea în semifinale.
Seria confruntărilor este deschisă marți, de la ora 19.00, de partida dintre FC Universitatea Cluj și FC Hermannstadt. Cele două echipe au ajuns de patru ori în finala competiției din 2015 până în prezent, însă fără să câștige trofeul. Sibienii au pierdut finalele din 2018, în fața Universitatea Craiova, și din 2025, contra CFR Cluj. De cealaltă parte, „șepcile roșii” au fost învinse în ultimul act din 2015 de FCSB și în 2023 de Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.
Miercuri, de la ora 17.30, este programat duelul dintre FC Argeș și ACF Gloria Bistrița, una dintre confruntările în care o formație din liga secundă încearcă să producă surpriza.
Tot miercuri, dar de la ora 20.30, are loc meciul dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj. Ardelenii au în palmares cinci trofee ale Cupei României și sunt deținătorii trofeului, după finala din 2025. De cealaltă parte, oltenii au câștigat ultima Cupă în 2021, ajungând astfel la șapte trofee în istoria clubului.
Joi, 5 martie, de la ora 20.30, este programată partida dintre Dinamo 1948 București și Metalul Buzău. Bucureștenii au în palmares 18 titluri de campioni și 13 Cupe ale României, precum și șase eventuri (1964, 1982, 1984, 1990, 2000 și 2004). În acest sezon, Dinamo este calificată în play-off și poate spera la un nou event, dacă va continua parcursul atât în campionat, cât și în Cupă.
Toate cele patru confruntări se dispută într-o singură manșă, miza fiind calificarea în semifinalele competiției.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Ce trebuie să știi înainte de a cumpăra o locuință. ANPC a publicat un ghid pentru cumpărători
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) atrage atenţia că verificarea situaţiei juridice a imobilului…

FRF demarează procedura pentru numirea lui Hagi selecționer al României
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunțat joi că a fost mandatat pentru a începe negocierile...

Cum ajungi pe „lista rușinii”: Guvernul a stabilit pragurile datoriilor la stat
Guvernul a stabilit valoarea minimă a datoriilor fiscale pentru care contribuabilii vor apărea pe „lista rușinii”.

Coiful de la Coțofenești și brățările dacice revin în România săptămâna viitoare
Coiful de la Coțofenești și cele două brățări dacice vor fi aduse în țară săptămâna viitoare, au anunțat autoritățile.
Stiri

Guvernul a aprobat modernizarea ANOFM: echipe mobile în teren și servicii digitale pentru piața muncii

Sondaj: românii se așteaptă la scumpiri și efecte economice de durată din cauza conflictului din Iran

Fabrica de Zahăr Luduș a trecut pe profit în 2025, cu afaceri în creștere cu 12 la sută

