Săptămână dedicată prevenirii accidentelor rutiere cu pietoni, în județul Sibiu

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu desfășoară, în perioada 23–29 martie, o serie de acțiuni dedicate creșterii siguranței rutiere, în special pentru pietoni. Activitățile au loc la nivelul întregului județ și vizează prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicați participanții vulnerabili la trafic.
Potrivit reprezentanților IPJ Sibiu, acțiunile au drept scop conștientizarea pietonilor cu privire la riscurile generate de nerespectarea regulilor de circulație, dar și reducerea numărului de evenimente rutiere. În acest sens, polițiștii vor monitoriza cu prioritate zonele cu risc accidentogen ridicat, unde vor desfășura atât controale în trafic, cât și activități cu caracter preventiv.
Totodată, oamenii legii vor organiza acțiuni de educație rutieră, în cadrul cărora vor transmite recomandări cetățenilor și vor distribui materiale informative despre comportamentul responsabil în trafic.
Polițiștii le recomandă pietonilor să traverseze doar prin locurile special amenajate, să se asigure temeinic înainte de a păși pe carosabil și să evite utilizarea telefonului mobil sau a căștilor în timpul traversării.
Autoritățile îi îndeamnă pe toți participanții la trafic să respecte regulile de circulație și să adopte o conduită preventivă, pentru a contribui la creșterea siguranței rutiere în județul Sibiu.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Care sunt preţurile la carburanţi la final de săptămână. S-au înregistrat ieftiniri
Finalul de săptămână aduce ieftiniri la pompe. Prețurile carburanților sunt în ușoară scădere față de cele afișate la sfârșitul...

Tânără de 21 de ani, din Alba Iulia, condamnată pentru trafic de droguri de mare risc
O tânără de 21 de ani, din Alba Iulia, condamnată pentru trafic de droguri de mare risc, a fost reținută de polițiști și dusă...

Programul ,, Masă Sănătoasă” în 1427 de școli și grădinițe
Guvernul României a repartizat către unitățile de învățământ fondurile aferente Programului „Masă Sănătoasă” în 2026...
Expoziție online dedicată portului tradițional românesc, lansată „Cindrelul-Junii” Sibiu
Cu ocazia Zilei Naționale a Costumului Popular din România, CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu organizează expoziția online...
Stiri locale

Programul ,, Masă Sănătoasă” în 1427 de școli și grădinițe
Guvernul României a repartizat către unitățile de învățământ fondurile aferente Programului „Masă Sănătoasă” în 2026...
Expoziție online dedicată portului tradițional românesc, lansată „Cindrelul-Junii” Sibiu
Cu ocazia Zilei Naționale a Costumului Popular din România, CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu organizează expoziția online...

Plaje mai libere pe litoral: 30% din fiecare sector, obligatoriu fără șezlonguri
Ministerul Mediului a publicat primul ghid oficial privind utilizarea plajelor de pe litoralul românesc. Documentul stabilește reguli unitare

Ministerul Finanţelor a lansat a cincea ediție Fidelis 2026
A cincea ediție a Fidelis din 2026, derulată în perioada 8 - 15 mai, include şapte emisiuni denominate în lei şi euro...
