Salvamont: Peste 90 de persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore

Salvamont: Peste 90 de persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore
Peste 90 de persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore, după intervenția de urgență a salvamontiștilor, 23 dintre acestea fiind transportate la spital cu ambulanțele.
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 84 de apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor.
Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Salvamont România, cele mai multe apeluri au fost pentru salvatorii montani din Municipiul Brașov (nouă), Sinaia și Caraș Severin - Semenic (câte opt) și Maramureș (șapte).
"În cazul acestor intervenții au fost salvate 92 de persoane. Dintre acestea, 23 au fost transportate cu ambulanțele SAJ, SMURD sau Salvamont la spital, iar restul au primit acordul să fie transportate cu mașinile aparținătorilor. S-au primit și 35 de apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană", se arată, luni, în postarea Salvamont România.
Pentru Salvamont Sibiu, au fost înregistrate 2 apeluri.
"Echipele Salvamont România vă îndeamnă la prudență și responsabilitate în derularea activităților montane și vă invită să le fiți alături în campania de reducere a numărului de accidente montane."
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Prețurile la carburanți au scăzut cu până la 20 de bani față de ziua precedentă
Finalul săptămânii aduce ieftiniri la pompe. Prețurile la carburanți au scăzut cu până la 20 de bani pe litru...
Incendiu uriaș pe velodromul din Rio de Janeiro
Flăcările au distrus doar acoperișul din material textil, fără a afecta zonele importante din...........

Fraudele online escaladează de Paște: SiguranțaOnline lansează ghid practic pentru utilizatori
În contextul unei creșteri alarmante a fraudelor informatice, proiectul național SiguranțaOnline lansează...
INS- Deficitul comercial a scăzut cu 15,6% în primele două luni ale anului
Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în perioada ianuarie – februarie 2026 a fost de 4,76 miliarde de euro, în scădere cu 15,6%...
Stiri locale

Mobilizare a forțelor de ordine în Sibiu: Sute de polițiști și jandarmi veghează siguranța cetățenilor de Paște
Peste 200 de polițiști sibieni, sprijiniți de jandarmi și echipe de intervenție, vor fi prezenți zilnic pe străzi în perioada 10 - 13 aprilie pentru

Schimbări în transportul public din Sibiu: Noi orare și trasee Tursib de la jumătatea lunii aprilie
Începând cu data de 15 aprilie 2026, rețeaua de transport în comun din Sibiu intră într-o etapă de optimizare, Tursib anunțând o serie

Restricții de circulație pe drumurile din România
Circulația vehiculelor de mare tonaj va fi restricționată în perioada sărbătorilor de Paște, anunță CNAIR. Măsura vizează camioanele de peste

Scad cazurile de gripă și viroze, dar crește numărul pneumopatiilor
Direcția de Sănătate Publică Sibiu anunță o scădere a cazurilor de gripă și infecții respiratorii în săptămâna 31 martie – 6 aprilie 2026.
