Salariile la vedere din iunie. Ce obligații vor avea angajatorii

Salariile vor fi vedere din iunie. Ce obligații vor avea angajatorii
Directiva europeană privind privind transparența salarială, se va aplica în România începând cu 7 iunie 2026 și va aduce beneficii pentru angajați dar și obligații în plus pentru angajatori. Aceștia vor fi obligați să comunice nivelul sau intervalul salarial încă din anunțul de angajare sau cel târziu, înainte de primul interviu de angajare.
De asemenea, angajatorii nu mai pot cere informații legate de salariul pe care candidatul îl are la locul de muncă din care pleacă. Există și prevederi care îi obligă pe angajatori să reglementeze obiectiv și verificabil grilele salariale, astfel încât să evite implicarea în litigii privind inegalități sau discriminări salariale.
Diferența de remunerație pentru posturile aflate pe poziții similare, echivalente în organigramă, trebuie justificată foarte clar și transparentă prin referire la responsabilități, la vechime, la calificare sau la condițiile de muncă.
Nerespectarea noilor reguli, pot duce la măsuri privind obligarea angajatorului să plătească ajustările salariale, despăgubirile și sume restante din urmă.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Credință sau obicei? Ce spune Constantin Necula despre cum trăiesc românii Paștele

Mircea Lucescu, înmormântat la Bellu cu onoruri militare. Ultimul omagiu pentru „Il Luce”

FC Hermannstadt joacă acasă cu Farul în etapa a 4-a din play-out

Diferențe uriașe între căsătoriți și necăsătoriți: ce arată datele despre cancer
Știri naționale

Mircea Lucescu, înmormântat la Bellu cu onoruri militare. Ultimul omagiu pentru „Il Luce”
INS- Deficitul comercial a scăzut cu 15,6% în primele două luni ale anului
Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în perioada ianuarie – februarie 2026 a fost de 4,76 miliarde de euro, în scădere cu 15,6%...

Încep construcțiile pentru trei noi noduri rutiere pe autostrăzile A1, A2 și A3
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scriosteanu, a anunțat miercuri faptul că au fost emise ordinele de începere...
ANSVSA- Amenzi de peste 2,15 milioane de lei şi 1,8 tone de produse retrase în urma controalelor de Paște
Inspectorii sanitari veterinari au aplicat amenzi de 2,151 milioane lei, au emis patru ordonanţe de interzicere a activităţii...
