City FM Logo

România ar putea permite vânarea a sute de urși pe an, potrivit unui proiect legislativ

de Bîrsan S. Robert
ursi

Un proiect legislativ inițiat de UDMR prevede majorarea cotei de intervenție în cazul urșilor bruni, măsură care ar putea permite vânarea a aproximativ 860 de exemplare anual. Inițiativa ar dubla actuala cotă și are ca obiectiv principal reducerea incidentelor din zonele locuite, unde animalele sălbatice ajung tot mai des.

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că măsura este gândită ca parte a unui pachet mai amplu destinat protejării comunităților și gestionării populației de urși. Potrivit acesteia, intervențiile ar urma să fie aplicate în special în situațiile în care animalele pătrund în intravilan și reprezintă un pericol pentru oameni.

Datele oficiale arată că în pădurile României trăiesc între 10.400 și 12.800 de urși bruni, în condițiile în care efectivul considerat optim este estimat la aproximativ 4.000 de exemplare. Autoritățile susțin că numărul ridicat de animale contribuie la creșterea frecvenței incidentelor, inclusiv în zone turistice sau în apropierea gospodăriilor, scrie ziare.com

Ministrul Mediului a explicat că noul cadru legislativ ar permite intervenția directă atunci când ursul apare în intravilan, fără a mai fi necesare etapele anterioare de alungare sau relocare. În paralel, autoritățile vor continua măsurile de prevenție, precum instalarea gardurilor electrice, pentru care au fost alocate fonduri consistente.

Un alt element al strategiei îl reprezintă dezvoltarea unui sanctuar destinat echilibrării populației de urși, proiect care ar urma să fie finalizat în zona Brașovului. Totodată, autoritățile au majorat amenzile pentru persoanele care hrănesc urșii, acestea putând ajunge până la 30.000 de lei.

Oficialii subliniază că eventualele cote de vânătoare vor fi aplicate strict în baza unor criterii stabilite de experți, iar controalele vor fi intensificate pentru a preveni braconajul sau folosirea legii ca pretext pentru vânătoarea de trofee. Potrivit ministrului, obiectivul principal este reducerea riscurilor pentru populație și menținerea unui echilibru în ecosistem.

Autoritățile estimează că, odată cu aplicarea noilor măsuri, numărul incidentelor provocate de urși ar putea scădea în perioada următoare.

Ascultă RADIO CITY FM
  • Sibiu: 98.3 MHz
  • Mediaș: 88.1 MHz
  • Alba Iulia: 107.2 MHz
LIVEUrmărește-ne: