City FM Logo

Retrospectivă 2025 la Crucea Roșie Sibiu: peste 1.500 de sibieni instruiți să salveze vieți (foto)

de Bîrsan S. Robert
Exercitiul CADTE

Peste 1.500 de sibieni au învățat în 2025 cum să acorde primul ajutor și să intervină corect în situații de urgență, în urma cursurilor organizate de Crucea Roșie – Filiala Sibiu. Programele de instruire au fost finanțate din fonduri ale comunității, prin Crucea Roșie Română și Consiliul Județean Sibiu, dar și prin proiecte susținute de Uniunea Europeană.

Instructorii și voluntarii acreditați ai Crucii Roșii Sibiu au desfășurat, pe parcursul anului, sesiuni de formare în grădinițe, școli, licee și unități de producție din întreg județul Sibiu. Participanții au învățat manevre salvatoare esențiale în caz de pierdere a conștienței, hemoragii, arsuri, stop cardio-respirator, luxații, entorse, fracturi sau blocarea căilor respiratorii.

„Suntem extrem de recunoscători că elevii din școlile sibiene și angajații din unitățile de producție sunt mai bine pregătiți și știu ce au de făcut atunci când o situație de urgență o impune”, a declarat Raluca Morar, director general al Crucii Roșii – Filiala Sibiu.

Cursurile de prim ajutor organizate de Crucea Roșie Română sunt acreditate de Centrul Global de Referință în Prim Ajutor (GFARC) și recunoscute la nivel internațional.

Exerciții, voluntariat și sprijin pentru comunitate

Pe lângă activitățile de instruire, angajații și voluntarii filialei sibiene au participat, alături de Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Academia Forțelor Terestre, la exerciții și demonstrații de pregătire fizică și psihologică pentru intervenții în situații de urgență.

Formarea voluntarilor a continuat constant, atât în domeniul primului ajutor și al situațiilor de urgență, cât și în activități precum make-up demonstrativ, salvare în apă sau restabilirea relațiilor familiale pentru refugiați, în cadrul unor tabere tematice organizate la nivel național.

Copiii au fost, de asemenea, în centrul atenției Crucii Roșii Sibiu. Sute de copii din centre de plasament, parohii sau centre de zi au beneficiat, pe parcursul anului 2025, de rechizite, mese calde, materiale educative, excursii, ateliere educative, cadouri de Paște și Crăciun, dar și de participarea gratuită la o tabără de schi, organizată cu sprijinul Iron Woman – Lăcrămioara Teodorescu.

Prin proiectul Banca de Alimente, lansat în 2009, peste 1.000 de kilograme de alimente de bază au ajuns pe mesele a 82 de familii din județul Sibiu. Totodată, voluntarii Crucii Roșii Sibiu au participat la competiții sportive caritabile, precum Cupa Solidarității, sprijinind cazuri sociale și familii aflate în dificultate.

Seniori activi și recunoaștere la nivel național

Pensionarii înscriși în Clubul de Aur al Crucii Roșii Sibiu s-au întâlnit săptămânal pentru activități de terapie prin artă, voluntariat și socializare, promovând un stil de viață activ.

Anul 2025 a adus și un eveniment important pentru filiala sibiană: Sibiul a găzduit întâlnirea națională a directorilor filialelor Crucii Roșii Române. Totodată, Mihai Balaban, președintele onorific al filialei Sibiu, a fost ales pentru a doua oară membru în Comitetul de Direcție al Adunării Generale, cel mai înalt for decizional al Crucii Roșii Române.

Planuri pentru 2026

Pentru anul 2026, Crucea Roșie – Filiala Sibiu își propune să continue majoritatea proiectelor derulate până acum. În luna martie este anunțată lansarea serviciului de Ambulanță Crucea Roșie Sibiu, precum și demararea unui nou proiect finanțat din fonduri europene, dedicat digitalizării activității filialei.

Toate activitățile și campaniile Crucii Roșii – Filiala Sibiu pot fi consultate pe site-ul oficial www.crucearosiesibiu.ro.

Ascultă RADIO CITY FM
  • Alba Iulia: 107.2 MHz
  • Mediaș: 88.1 MHz
  • Sibiu: 98.3 MHz
LIVEUrmărește-ne: