Raed Arafat avertizează: adăposturile civile sunt insuficiente. Câte există în județul Sibiu

România dispune de adăposturi pentru protecția civilă, însă acestea sunt insuficiente și, în multe cazuri, nefuncționale, avertizează șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat. Declarațiile au fost făcute miercuri seară, în cadrul unei emisiuni difuzate de Medika TV.
„Nu sunt suficiente. Nu sunt toate puse la punct. Există un raport pe această temă. E de investit în ele. Nu toată lumea înțelege rolul important al acestor adăposturi și faptul că ele trebuie să existe și să crească numărul lor”, a declarat Raed Arafat, citat de News.ro.
Harta adăposturilor, disponibilă în aplicația DSU
Șeful DSU a explicat că populația poate identifica adăposturile existente prin intermediul aplicației DSU, unde este disponibilă o hartă interactivă. Totuși, multe dintre spațiile marcate necesită investiții serioase pentru a putea fi utilizate în caz de urgență.
Autoritățile derulează în prezent un proces de identificare a unor noi spații care ar putea fi folosite ca adăposturi, precum parcările subterane sau alte structuri subterane. Potrivit lui Raed Arafat, inclusiv stațiile de metrou pot fi utilizate pentru adăpostirea populației, în anumite situații.
Date alarmante din raportul Curții de Conturi
Un raport al Curții de Conturi arată că Bucureștiul și județul Ilfov au cele mai multe adăposturi de protecție civilă – 588 –, însă doar unul din trei este operațional. Județele Dolj (213), Galați (185), Prahova (183), Constanța (114), Bihor (96) și Brașov (93) se află, de asemenea, în topul zonelor cu cele mai multe adăposturi.
La polul opus, șapte județe au mai puțin de opt adăposturi pentru protecția civilă. Caraș-Severin are opt, Tulcea șase, Dâmbovița și Buzău câte cinci, Vrancea și Giurgiu câte trei, iar județul Neamț are un singur adăpost.
Raportul mai arată că România are de zece ori mai puține adăposturi civile decât Finlanda, țară cu o populație de sub șase milioane de locuitori.
Raed Arafat le-a recomandat cetățenilor ca, în situații de urgență, să respecte indicațiile transmise de autorități prin mesajele oficiale, subliniind că dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de protecție civilă rămâne o prioritate insuficient abordată.
Peste 50 de adăposturi de protecție civilă în județul Sibiu, toate în mediul urban
În contextul tensiunilor geopolitice din regiune, datele oficiale arată că județul Sibiu dispune de 52 de adăposturi de protecție civilă, potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și ISU Sibiu. Șapte dintre acestea nu sunt operative, neputând fi utilizate în caz de pericol, se scria în presa locală în urmă cu 3 ani.
Cele mai multe adăposturi se află în municipiul Sibiu – 46 la număr, majoritatea amenajate în subsoluri de blocuri, clădiri administrative, hoteluri sau spații comerciale. Printre locațiile unde există buncăre se numără zona Vasile Aaron, Ștrand, Reșița, Oașa, dar și clădiri precum Casa de Cultură „Ion Besoiu”, Promenada Mall, Gara CFR Sibiu, Hotel Ramada sau Hotel My Continental.
Alte adăposturi sunt amplasate în Mediaș (4), Ocna Sibiului (1) și Miercurea Sibiului (1). În mediul rural din județul Sibiu nu există niciun adăpost de protecție civilă.
Autoritățile precizează că întreținerea și funcționarea adăposturilor revin administratorilor acestora, iar primarii și conducătorii instituțiilor au obligația legală de a verifica periodic starea spațiilor de adăpostire.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Dacian Cioloș a fost numit consilier prezidențial
Fostul premier Dacian Cioloș a fost numit consilier prezidențial de către președintele României, Nicușor Dan.

Recomandări pentru un Paște fără probleme de sănătate
Autoritățile sanitare atrag atenția asupra respectării unor reguli esențiale de igienă și alimentație în perioada sărbătorilor pascale, pentru

Patru copii din Sibiu reprezintă România la Campionatul Internațional FIRST LEGO League din California
O echipă de robotică formată din patru copii din Sibiu s-a calificat la etapa internațională a competiției FIRST LEGO League, după ce a obținut

Serviciile vamale din România vor fi modernizate. Proiect de 40 de milioane de lei
Stiri locale

Recomandări pentru un Paște fără probleme de sănătate
Autoritățile sanitare atrag atenția asupra respectării unor reguli esențiale de igienă și alimentație în perioada sărbătorilor pascale, pentru

Patru copii din Sibiu reprezintă România la Campionatul Internațional FIRST LEGO League din California
O echipă de robotică formată din patru copii din Sibiu s-a calificat la etapa internațională a competiției FIRST LEGO League, după ce a obținut
Acțiuni ale polițiștilor sibieni în unitățile de învățământ
În cursul acestei săptămâni, polițiștii sibieni au desfășurat acțiuni de verificare dar și activități informativ-preventive în unitățile...

Polițiștii sibieni, mobilizați pentru siguranța cetățenilor în perioada Floriilor și Paștelui Catolic
Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu anunță măsuri speciale pentru perioada 3–6 aprilie 2026, astfel încât Sărbătoarea Floriilor...
