An special dedicat lui Radu Stanca la Sibiu: evenimente culturale pe tot parcursul lui 2026

Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu (TNRS) organizează pe parcursul anului 2026 o serie de evenimente dedicate personalității și operei dramaturgului, poetului și eseistului Radu Stanca, figura emblematică a culturii române care dă numele instituției.
Programul aniversar va include spectacole-lectură și întâlniri cu publicul sibian, prin care creația literară a lui Radu Stanca va fi readusă în atenția tinerilor și a publicului larg.
Directorul general al TNRS, Constantin Chiriac, a subliniat importanța omagierii celui care a marcat destinul teatrului sibian. „Dragi spectatori, îl evocăm pe cel care, prin spiritul și creația sa, veghează asupra Teatrului Național care îi poartă numele: Radu Stanca. Poetul baladelor și creatorul care a marcat destinul teatrului sibian a fost și unul dintre marii vizionari ai culturii române. Lui îi datorăm, între altele, ideea ca teatrul din Sibiu să aibă și o secție germană, propunere formulată în 1956, în continuitatea unei tradiții începute aici încă din 1788, odată cu primul teatru în limba germană din acest spațiu”, a transmis acesta.
Potrivit lui Chiriac, opera lui Radu Stanca a reușit să „nemurească Sibiul prin scrierile sale”, iar teatrul îi dedică întregul an pentru a readuce la viață poemele, eseurile și piesele sale de teatru. Evenimentele vor fi organizate în parteneriat cu Biblioteca ASTRA, liceele din Sibiu, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Muzeul Național Brukenthal și Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”.
„Vom organiza lecturi publice și întâlniri cu publicul pentru ca opera lui Radu Stanca să ajungă din nou la inimile oamenilor. Este o ofrandă de suflet pentru cel care a dăruit atât de mult teatrului și orașului nostru”, a mai spus directorul TNRS.
Radu Stanca s-a născut la 5 martie 1920, la Sebeș, și a murit la 26 decembrie 1962, la Cluj. A fost dramaturg, poet, eseist și regizor de teatru, fiind una dintre figurile centrale ale Cercului Literar de la Sibiu.
Legătura sa cu teatrul sibian datează încă din tinerețe. În 31 mai 1947 a urcat pe scena teatrului din Sibiu în spectacolul „Păcat de tine, Tony” de Puiu Maximilian, unde a interpretat rolul lui Dorel Slăvescu. Ulterior, în 13 februarie 1949, la Sibiu a avut loc premiera piesei „Căsuța din câmpie” de Samuil Marșak, prima montare realizată de Radu Stanca, alături de regizorul tehnic Boby Tiberiu.
În anul 2004, Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu a devenit Teatrul Național „Radu Stanca”, fiind în prezent singurul teatru național din România aflat în administrarea unei autorități locale. Instituția continuă să ducă mai departe moștenirea artistică și culturală a celui care i-a dat numele.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Asociația Părinților acuză încălcări grave ale legii și cere vot online la Sibiu înainte de decizia privind jocurile de noroc
Asociația Părinților Județului Sibiu a depus o petiție oficială la Primăria Sibiu, în care reclamă încălcări ale legislației privind transparența

Profesorii din Sibiu, față în față cu problema adicțiilor în școli: lipsesc procedurile clare și sprijinul constant
Peste 200 de profesori au participat la o dezbatere organizată la Sala Thalia din Sibiu, dedicată fenomenului adicțiilor în rândul elevilor.

Noul Spital din Sibiu, ignorat de parlamentari: doar trei aleși au răspuns invitației Consiliului Județean
Doar trei parlamentari sibieni au răspuns invitației Consiliului Județean Sibiu la o întâlnire dedicată proiectului Noului Spital.

ANOFM anunță că aproape 200 de locuri de muncă sunt disponibile în Europa
Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă (ANOFM) a anunțat, miercuri, că 179 de locuri de muncă sunt disponibile…
Stiri locale

Asociația Părinților acuză încălcări grave ale legii și cere vot online la Sibiu înainte de decizia privind jocurile de noroc
Asociația Părinților Județului Sibiu a depus o petiție oficială la Primăria Sibiu, în care reclamă încălcări ale legislației privind transparența

Profesorii din Sibiu, față în față cu problema adicțiilor în școli: lipsesc procedurile clare și sprijinul constant
Peste 200 de profesori au participat la o dezbatere organizată la Sala Thalia din Sibiu, dedicată fenomenului adicțiilor în rândul elevilor.

Noul Spital din Sibiu, ignorat de parlamentari: doar trei aleși au răspuns invitației Consiliului Județean
Doar trei parlamentari sibieni au răspuns invitației Consiliului Județean Sibiu la o întâlnire dedicată proiectului Noului Spital.

Accident cu două mașini în municipiul Mediaș
ISU Sibiu a intervenit de urgență, vineri după-amiază pe strada Baznei din municipiul Medias………………….
