O femeie de 40 de ani, reținută pentru complicitate la omor calificat într-un dosar instrumentat de Parchetul Tribunalului Sibiu Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu anunță că, în data de 6 februarie 2026, procurorul criminalist din cadrul unității va dispune reținerea unei femei în vârstă de 40 de ani, cercetată pentru complicitate la omor calificat. Potrivit informațiilor furnizate de prim-procurorul adjunct Simion Dan-Octavian, purtător de cuvânt al instituției, măsura este luată în continuarea anchetei privind fapta de omor calificat comisă în noaptea de 7 spre 8 iunie 2024, faptă pentru care două persoane de sex feminin sunt deja cercetate. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că fiica victimei ar fi beneficiat de complicitatea intelectuală a unei alte persoane, care ar fi oferit sfaturi și informații menite să faciliteze comiterea faptei și să împiedice tragerea la răspundere penală a autorilor. Conform anchetatorilor, actele de complicitate ar fi constat în:
- indicarea unei combinații de sedative menite să inducă victimei o stare comatoasă, facilitând asfixierea ulterioară;
- sugestia de a distruge dispozitivul de stocare al sistemului de supraveghere, prin perforarea acestuia cu o bormașină;
- acordarea de suport moral autoarei, atât înainte, cât și după comiterea faptei.
În acest caz, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sibiu, cu propunere de arestare preventivă. Pe parcursul cercetărilor, procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul IPJ Sibiu – Serviciul Investigații Criminale. Reprezentanții Parchetului subliniază că punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurilor preventive reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, și nu încalcă principiul prezumției de nevinovăție.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Accident pe strada Salzburg: un motociclist a ajuns la spital
Un sibian în vârstă de 20 de ani a fost transportat de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe după ce a pierdut controlul motocicletei pe care

Filtre de amploare pe drumurile din județul Sibiu: Polițiștii vânează șoferii băuți sau drogați
Polițiștii intensifică controalele rutiere în acest weekend. Echipaje de la rutieră și ordine publică sunt mobilizate pe principalele artere

Incendiu în Dealul Dăii. Arde o cabană
Pompierii sibieni intervin de urgență în zona Dealul Dăii pentru stingerea unui incendiu care se manifestă la o cabană.

Actualizare. Șoferul microbuzului era băut/Trafic alternativ pe DN1 în zona Veștem
Traficul rutier se desfășoară alternativ pe DN1, în zona podului CFR Veștem, în urma unui accident rutier în care a fost implicat un microbuz.
Stiri locale