Negocieri tensionate la Cotroceni: Nicușor Dan caută cu greu o soluție pentru noul Guvern

Scene tensionate și negocieri complicate la Palatul Cotroceni, după căderea Guvernului condus de Ilie Bolojan prin moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR. Președintele Nicușor Dan continuă consultările informale cu partidele pro-occidentale, însă atmosfera politică este una extrem de tensionată, iar variantele pentru formarea unui nou Executiv par tot mai greu de realizat, scrie Digi24.
Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, șeful statului nu este optimist în privința unei soluții rapide, iar la Cotroceni se discută deja despre posibilitatea unui interimat mai lung pentru Ilie Bolojan.
Situația s-a complicat după ce USR a transmis că nu mai acceptă o coaliție cu PSD, iar PNL a votat în unanimitate trecerea în opoziție. Astfel, scenariul refacerii fostei coaliții, cu un alt premier, pare aproape imposibil în acest moment.
Pe masa președintelui se află mai multe variante de guvernare. Una dintre ele ar presupune o formulă PSD-UDMR-minorități, însă și aici există semne de întrebare privind susținerea politică necesară. O altă variantă discutată este o alianță PSD-AUR, considerată însă foarte dificilă din cauza diferențelor dintre partide și a negocierilor complicate.
În lipsa unei majorități clare, la Cotroceni se discută și despre posibilitatea unor guverne minoritare. Una dintre formulele vehiculate ar include PNL, USR, UDMR și grupul minorităților naționale, însă oficial niciun partid nu și-a asumat această variantă.
Premierul interimar Ilie Bolojan a transmis că PSD trebuie să își asume responsabilitatea pentru actuala criză politică, în condițiile în care social-democrații au inițiat moțiunea de cenzură împreună cu AUR.
De cealaltă parte, liderul AUR, George Simion, a declarat că partidul este dispus să intre la guvernare, însă doar dacă poate desemna premierul. Totodată, acesta a anunțat că formațiunea nu va participa la consultările oficiale dacă nu va fi invitată și la discuțiile informale organizate de președinte.
În acest moment, toate variantele sunt analizate la Cotroceni, însă formarea rapidă a unui nou Guvern pare tot mai puțin probabilă. În paralel, președintele Nicușor Dan pregătește și summitul B9 care va avea loc săptămâna viitoare la București, eveniment considerat extrem de important pentru noua administrație prezidențială.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Sibienii pot cumpăra produse locale direct de la producători în acest weekend
Mobilizare de forțe la Sadu după izbucnirea unui incendiu în pădure

Sfaturile medicului pneumolog Iulia Oaida pentru gestionarea problemelor respiratorii
Vernisaj dedicat artei contemporane la Muzeul Național Brukenthal
Știri naționale
Aur pentru România la Olimpiada Balcanică de Matematică desfășurată în Grecia

Valul de aer rece a făcut ravagii în agricultură. Livezi întregi, afectate de îngheț

Proiect de lege: Femeile însărcinate ar putea avea dreptul la însoţitor în maternitate
Un proiect de lege depus în Parlament de senatoarea Ruxandra Cibu Deaconu, prevede garantarea dreptului…

ANAF a publicat “lista albă” pentru primul trimestru din 2026
Agenţia Naţională de Administrare Fiscala (ANAF) a publicat lista contribuabililor, persoane juridice, care au declarat şi au achitat…
