MIS 2025: binele făcut împreună a ajuns la peste 41.000 de oameni

MIS 2025: binele făcut împreună a ajuns la peste 41.000 de oameni
Ediția din 2025 a adus împreună mii de oameni care au ales să susțină proiecte locale născute din nevoi identificate în comunitate. De la educație și sănătate, la incluziune socială, cultură, protecția animalelor sau spații publice mai prietenoase, fiecare inițiativă a fost o promisiune dusă mai departe de fiecare dintre cei care au contribuit la succesul maratonului.
Fundația Comunitară Sibiu a adunat într-un singur loc rezultatele cauzelor susținute în 2025: o imagine sinceră a modului în care implicarea oamenilor se transformă în impact real. Aproximativ 41.000 de persoane au simțit direct acest impact, prin intermediul a peste 550 de activități desfășurate în 20 de localități din județul Sibiu.
În prezent, 33 de proiecte sunt finalizate, iar alte 21 sunt în curs de implementare sau evaluare.
Maratonul Internațional Sibiu este cel mai mare eveniment sportiv de fundraising din România, organizat de Fundația Comunitară Sibiu în parteneriat cu Clubul Sportiv Comunitar Sibiu. În 14 ediții, evenimentul a reunit peste 52.900 de alergători, 5.590 de voluntari și peste 100 de companii partenere, contribuind cu peste 7,2 milioane de lei la finanțarea a 437 de proiecte comunitare din județul Sibiu.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Austrian Airlines va opera zboruri directe zilnice pe ruta Sibiu și Viena
Aeroportul Internațional Sibiu informează că, în contextul unor ajustări operaționale la nivelul Lufthansa Group, generate de creșterea...
.jpg%3Fv%3D2026-04-30T10%253A54%253A09.654Z&w=3840&q=100)
Zoo Sibiu lansează un ghid vocal cu inteligență artificială pentru vizitatori

Un manelist din Mediaș, reținut 24 de ore într-un dosar de evaziune fiscală

Bărbat din Sibiu, arestat preventiv pentru șantaj și camătă în formă continuată
Stiri locale

Austrian Airlines va opera zboruri directe zilnice pe ruta Sibiu și Viena
Aeroportul Internațional Sibiu informează că, în contextul unor ajustări operaționale la nivelul Lufthansa Group, generate de creșterea...

Bărbat din Sibiu, arestat preventiv pentru șantaj și camătă în formă continuată

Aproximativ 180 de polițiști, zilnic în teren în minivacanța de 1 Mai, în județul Sibiu

