City FM Logo

Mihaela Cambei, aur și două medalii de argint la Europenele de haltere

de Bîrsan S. Robert

Mihaela Valentina Cambei a confirmat forma excelentă și la Campionatele Europene de haltere 2026, unde a cucerit trei medalii la categoria 53 kg: una de aur și două de argint.

Sportiva română, vicecampioană olimpică la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, s-a impus la stilul smuls, cu 95 de kilograme, performanță care i-a adus medalia de aur. Cambei a mai obținut două medalii de argint, la aruncat (114 kg) și la total (209 kg), fiind foarte aproape de o dublă victorie.

Principala sa rivală, Nina Sterckx, a dominat probele de aruncat (116 kg) și total (210 kg), unde a câștigat aurul, clasându-se pe locul secund la smuls (94 kg).

Din delegația României s-au remarcat și alte sportive. Alexia Diana Șipoș a fost aproape de podium, ocupând locul 4 la smuls (81 kg), locul 10 la aruncat (98 kg) și locul 5 la total (179 kg). La categoria 48 kg, Ioana Mădălina Miron s-a clasat pe locul 6 la smuls (73 kg), pe 12 la aruncat (85 kg) și pe 9 la total (158 kg).

România participă la competiția din Georgia cu un lot format din 15 sportivi (7 la feminin și 8 la masculin). La ediția precedentă a Europenelor, desfășurată la Chișinău, tricolorii au obținut 11 medalii, dintre care patru de aur, trei de argint și patru de bronz, confirmând tradiția solidă a halterelor românești pe plan continental.

Ascultă RADIO CITY FM
  • Sibiu: 98.3 MHz
  • Mediaș: 88.1 MHz
  • Alba Iulia: 107.2 MHz
LIVEUrmărește-ne: