Investiții de 500.000 de lei în aparatură medicală la Spitalul Județean Sibiu

Investiții de 500.000 de lei în aparatură medicală la Spitalul Județean Sibiu
Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu anunță noi investiții în infrastructura medicală, în valoare totală de 500.000 de lei. Fondurile au fost asigurate prin Asociația Împreună pentru Sănătate și prin implicarea lui Cornel Benchea. Cea mai importantă achiziție este o masă hibridă Medifa 8000, destinată procedurilor de electrofiziologie. Echipamentul va deservi noua sală din cadrul laboratorului de cardiologie intervențională și va funcționa împreună cu angiograful Philips C-arm Zenition 70, achiziționat anterior cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu. În prezent, procedurile de electrofiziologie – implanturi de stimulatoare cardiace, defibrilatoare și terapii de resincronizare – sunt realizate în aceeași sală în care au loc și intervențiile de cardiologie intervențională, precum coronarografiile și montarea de stenturi. Această suprapunere duce la timpi mari de așteptare pentru pacienții care au nevoie de intervenții vitale. Operaționalizarea noii săli dedicate exclusiv electrofiziologiei va permite dublarea capacității de tratament și realizarea unor proceduri complexe, precum studiile electrofiziologice și ablațiile, care până acum nu puteau fi efectuate din lipsa unei structuri specializate. „Ne dorim ca, într-un viitor apropiat, să devenim un centru regional de referință în domeniul electrofiziologiei, astfel încât pacienții să beneficieze de servicii complete la nivel local”, a declarat dr. Catrina Bianca. Tot în cadrul investiției au fost achiziționate un cablu optic pentru laparoscop, necesar intervențiilor minim invazive, precum și două portace pentru chirurgie laparoscopică, care completează dotarea blocului operator și contribuie la desfășurarea în condiții optime a intervențiilor chirurgicale avansate. Reprezentanții spitalului subliniază că aceste investiții fac parte din strategia de dezvoltare continuă a serviciilor medicale și de modernizare a tehnologiei, în beneficiul direct al pacienților.
- Alba Iulia: 107.2 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Sibiu: 98.3 MHz
Știri

Activității de weekend în Sibiu. Târg de nunți, spectacole de teatru și concert pop-opera
Finalul de săptămână aduce în oraș o agendă variată de evenimente, de la expoziții dedicate viitorilor miri, la spectacole...

Tentativă de mită la Sibiu: 2.000 de euro oferiți unui polițist pentru închiderea unui dosar
Un inculpat într-un dosar de furt calificat a încercat să ofere 2000 de euro mită unui polițist pentru a obține clasarea cauzei. În urma flagrantului

Aproape 10 milioane de lei pentru Gastroenterologie: Ambulatoriul SCJU Sibiu primește echipamente medicale noi
Consiliul Județean Sibiu a alocat aproximativ 9,8 milioane de lei pentru dotarea Ambulatoriului de specialitate

Guvernul discută creșterea salariului minim de la 1 iulie 2026
Executivul a dezbătut joi, 19 februarie,, un proiect de hotărâre pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară...
Stiri locale