Încep lucrările pe Calea Șurii Mari din Sibiu: restricții de trafic din 9 martie

foto: Captură foto Google Street View
Primăria Municipiului Sibiu anunță că, începând de duminică, 9 martie, vor demara lucrările de modernizare a Căii Șurii Mari, una dintre cele mai importante artere de circulație din oraș. Pe durata intervențiilor vor fi instituite mai multe restricții de trafic, însă circulația nu va fi oprită complet.
Proiectul presupune lărgirea carosabilului la două benzi pe sens, refacerea trotuarelor, amenajarea de piste pentru biciclete în dublu sens, modernizarea rețelelor de apă, canalizare și iluminat public, precum și amenajarea spațiilor verzi. În cadrul investiției vor fi plantați aproximativ 240 de arbori.
Traficul nu va fi închis
Lucrările vor fi realizate în două etape. În prima etapă vor fi construite benzile noi de circulație, trotuarele și zonele verzi pe lateralele drumului. După finalizarea acestora, circulația va fi mutată pe noile benzi, iar constructorul va interveni asupra celor existente.
Pe toată durata lucrărilor, traficul pe Calea Șurii Mari nu va fi întrerupt, urmând să fie asigurate permanent cel puțin două benzi de circulație, câte una pe fiecare sens. De asemenea, circulația mijloacelor de transport public nu va fi afectată.
Parcările și unele accesuri vor fi afectate
Potrivit municipalității, vor fi afectate locurile de parcare de-a lungul întregii străzi, pe ambele sensuri, precum și zona mediană a drumului, pe tronsonul cuprins între străzile Mărului și Părului.
Totodată, vor fi demolate și refăcute podețele care asigură accesul rutier și pietonal pe străzile Mărului, Părului, Vișinilor și Fragilor. Pentru a evita blocajele, pietonii și șoferii vor fi direcționați către rute alternative pe străzile Gutuilor, Nucului, Prunelor, Strugurilor și Drumul Ocnei. În zona Târgului Obor va fi amenajată și o cale de acces pentru pietoni cu lățimea de un metru.
Intervenții și pe timp de noapte
Traversarea unor accese laterale către proprietăți, precum și a străzilor Oborul de Vite și Macului, se va face prin devierea traficului alternativ de pe o bandă pe cealaltă, cu ajutorul piloților de trafic.
În același timp, cele trei traversări ale Căii Șurii Mari, în dreptul străzii Căprioarelor, al Drumului Ocnei și în zona Petrom, vor fi realizate exclusiv pe timp de noapte, între orele 20:00 și 6:00, cu devierea traficului pe sensul opus și prin zona de parcare.
Autoritățile recomandă șoferilor să circule cu atenție sporită și să respecte semnalizarea rutieră, iar pentru evitarea aglomerației să folosească, pe cât posibil, rute alternative, inclusiv centura ocolitoare a orașului.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Sondaj: românii se așteaptă la scumpiri și efecte economice de durată din cauza conflictului din Iran

Campanie de dezinsecție în Alba Iulia, până la finalul lunii aprilie

Expoziție dedicată ciupercilor la Sibiu: sute de specii, ateliere și tururi ghidate pentru vizitatori

Șase eleve din Sibiu, pe scena emisiunii „Vedeta Familiei” de la TVR1
Stiri locale

Campanie de dezinsecție în Alba Iulia, până la finalul lunii aprilie

Expoziție dedicată ciupercilor la Sibiu: sute de specii, ateliere și tururi ghidate pentru vizitatori

Șase eleve din Sibiu, pe scena emisiunii „Vedeta Familiei” de la TVR1

