Incendiu la o casă din Sibiu, în toiul nopții. Pompierii au intervenit de urgență

Pompierii din cadrul ISU Sibiu au intervenit azi-noapte, în jurul orei 03:00, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință de pe strada Aciliu, din municipiul Sibiu.
La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autocisternă, o autoscară, un echipaj SMURD și două autospeciale de primă intervenție.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la camera centralei termice, la o magazie de lemne și la mansarda casei. Pompierii au intervenit prompt și au reușit să limiteze extinderea flăcărilor, salvând parterul locuinței și aproximativ jumătate din mansardă, precum și casele și anexele învecinate.
În urma incendiului, mansarda a fost afectată pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, iar magazia și camera centralei au fost distruse în totalitate.
Potrivit primelor concluzii, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost alimentarea defectuoasă cu combustibil a sistemului de încălzire.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Asociația Părinților acuză încălcări grave ale legii și cere vot online la Sibiu înainte de decizia privind jocurile de noroc
Asociația Părinților Județului Sibiu a depus o petiție oficială la Primăria Sibiu, în care reclamă încălcări ale legislației privind transparența

Profesorii din Sibiu, față în față cu problema adicțiilor în școli: lipsesc procedurile clare și sprijinul constant
Peste 200 de profesori au participat la o dezbatere organizată la Sala Thalia din Sibiu, dedicată fenomenului adicțiilor în rândul elevilor.

Noul Spital din Sibiu, ignorat de parlamentari: doar trei aleși au răspuns invitației Consiliului Județean
Doar trei parlamentari sibieni au răspuns invitației Consiliului Județean Sibiu la o întâlnire dedicată proiectului Noului Spital.

ANOFM anunță că aproape 200 de locuri de muncă sunt disponibile în Europa
Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă (ANOFM) a anunțat, miercuri, că 179 de locuri de muncă sunt disponibile…
Stiri locale

Asociația Părinților acuză încălcări grave ale legii și cere vot online la Sibiu înainte de decizia privind jocurile de noroc
Asociația Părinților Județului Sibiu a depus o petiție oficială la Primăria Sibiu, în care reclamă încălcări ale legislației privind transparența

Profesorii din Sibiu, față în față cu problema adicțiilor în școli: lipsesc procedurile clare și sprijinul constant
Peste 200 de profesori au participat la o dezbatere organizată la Sala Thalia din Sibiu, dedicată fenomenului adicțiilor în rândul elevilor.

Noul Spital din Sibiu, ignorat de parlamentari: doar trei aleși au răspuns invitației Consiliului Județean
Doar trei parlamentari sibieni au răspuns invitației Consiliului Județean Sibiu la o întâlnire dedicată proiectului Noului Spital.

Accident cu două mașini în municipiul Mediaș
ISU Sibiu a intervenit de urgență, vineri după-amiază pe strada Baznei din municipiul Medias………………….
