Gripa face ravagii: peste 10.500 de persoane afectate într-o săptămână

Specialiștii Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) recomandă ca persoanele eligibile pentru vaccinarea antigripală, în special cele cu risc crescut de boală severă, să se imunizeze fără întârziere. Tratamentele antivirale timpurii sunt esențiale pentru reducerea complicațiilor și a evoluției severe a bolii.
În focarele detectate în centrele de îngrijire pe termen lung (LTCF), profilaxia antivirală ar trebui luată în considerare indiferent de statutul vaccinal. Personalul și vizitatorii trebuie să poarte măști în spitale și LTCF, iar populația este sfătuită să respecte igiena mâinilor și eticheta respiratorie, subliniază INSP.
Datele raportate pentru perioada 29 decembrie 2025 – 4 ianuarie 2026 arată 61.016 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), în scădere cu 13,1% față de săptămâna precedentă, dar cu 36,9% mai multe decât în aceeași săptămână a sezonului anterior.
În aceeași perioadă, s-au înregistrat 10.570 de cazuri de gripă clinică, de 2,2 ori mai multe față de anul precedent și de 3,8 ori peste media ultimelor cinci sezoane. Totodată, au fost confirmate 174 de cazuri de gripă de laborator: 35 AH3, 5 AH1, 132 A nesubtipat, un virus B și un caz de coinfecție A+B.
În săptămâna analizată s-au raportat opt decese noi asociate virusului gripal, iar de la începutul sezonului au fost înregistrate 11 decese confirmate cu gripă.
INSP recomandă ca persoanele vulnerabile să se vaccineze cât mai curând și să evite aglomerațiile în perioadele de circulație intensă a virusurilor respiratorii.
- Alba Iulia: 107.2 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Sibiu: 98.3 MHz
Știri

Județul Sibiu, partener în proiectul european RuralConnect
Județul Sibiu are un rol central în proiectul european „RuralConnect – Construirea de punți între comunitățile rurale pentru o Europă ...

Peste 530 de sancțiuni aplicate în județul Sibiu, în cadrul acțiunii europene „TRUCK & BUS” – ROADPOL
Polițiștii rutieri sibieni au aplicat 534 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 111.000 de lei, în urma controalelor...

Amenzi de peste 81.000 de lei pe A1. Zeci de sancțiuni aplicate de polițiștii de la Autostrăzi
Polițiștii din cadrul Biroului Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au aplicat 75 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală...

RO ALERT: A fost semnalată prezența unui urs în Selimbăr
In cursul serii de luni, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, a fost semnalată prezența unui urs în…
Stiri

Bolnavii de diabet vor avea acces mai simplu şi mai rapid la tratament
Bolnavii cu diabet vor avea acces mai simplu și mai rapid la tratament. Pacienții nu vor mai trebui să se prezinte la medic...

Rata anuală a inflaţiei a coborât ușor la 9,6% în ianuarie. Preţurile de consum au urcat cu 0,86%
Rata anuală a inflaţiei a coborât ușor la 9,6% în ianuarie. Preţurile de consum au urcat cu 0,86%.........

Muzeul ASTRA anunță trecerea în neființă a lui Gheorghe Chindriș
Muzeul ASTRA anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a lui Gheorghe Chindriș, personalitate marcantă a domeniului...

