Funcționarii din Sibiu, instruiți să cumpere alimente locale și sănătoase pentru școli și spitale

Un curs dedicat achizițiilor publice verzi a avut loc marți, 24 martie 2026, la sediul Primăriei Municipiului Sibiu, evenimentul fiind organizat de WWF România și adresat funcționarilor implicați în achiziția de alimente pentru instituțiile publice.
La instruire au participat reprezentanți ai Direcției Investiții din cadrul Primăriei, ai Serviciului Public de Administrare a Unităților de Învățământ Preuniversitar de Stat, ai Direcției de Asistență Socială, ai societății Piețe SA, precum și ai Spitalului Clinic de Pediatrie și ai Spitalului Municipal Sibiu.
În cadrul întâlnirii, participanții au discutat despre integrarea produselor locale sănătoase în alimentația destinată școlilor, spitalelor și cantinelor sociale. Reprezentanții WWF România au prezentat soluții pentru promovarea achizițiilor publice verzi și au analizat dificultățile întâmpinate de autoritățile locale în implementarea acestor proceduri.
Potrivit organizatorilor, următorul pas al proiectului îl reprezintă o serie de întâlniri cu producătorii locali din zona Sibiului, pentru a identifica modalități concrete de colaborare și susținere a consumului de produse locale în instituțiile publice.
Inițiativa face parte din demersurile de promovare a unui sistem alimentar mai sustenabil și de sprijinire a economiei locale.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri
Noi reguli de circulație pe strada Fântânele din Valea Aurie

Tursib anunță devieri de circulație pentru traseul 8

Cum verifici online istoricul unei mașini rulate. Cât costă certificatul RAR AutoPass

Vremea se strică în weekend! ANM anunță ploi torențiale, grindină și vijelii în mai multe regiuni
Stiri locale

Șofer din Rășinari, condamnat la un an și șase luni de închisoare cu executare

Agresiune în plină stradă la Agnita. Polițiștii au reținut un tânăr de 28 de ani
Mobilizare de forțe la Sadu după izbucnirea unui incendiu în pădure

Record de înscrieri la MIS: 10.846 de alergători
Ediția din 2026 a Maratonul Internațional Sibiu marchează un moment istoric: un număr record de participanți…
