Fostul vicepreședinte din Republica Moldova, verdict dur: 19 ani de închisoare

Fostul oligarh al Republicii Moldova, Vladimir Plahotniuc, a fost condamnat miercuri, 22 aprilie 2026, la 19 ani de închisoare într-un dosar de proporții, fiind găsit vinovat pentru constituirea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani, anunță presa de peste Prut.
Deși procurorii din Chișinău au cerut o pedeapsă mai dură, de 25 de ani de detenție, instanța a decis condamnarea pentru cumul de infracțiuni, pe toate capetele de acuzare.
Decizia vine la aproape șapte luni de la extrădarea lui Plahotniuc în Republica Moldova, însă verdictul a fost pronunțat în lipsa acestuia, după ce a refuzat să fie adus în sala de judecată.
Pe lângă anii grei de închisoare, Plahotniuc trebuie să scoată din buzunar sume uriașe: peste 40 de milioane de dolari vor fi recuperate din conturile sale, iar în total ar urma să plătească aproximativ 60 de milioane de dolari despăgubiri către stat.
În plus, fostul lider nu va mai avea voie să ocupe funcții publice timp de 5 ani după executarea pedepsei.
Avocații săi au reacționat imediat și contestă verdictul, anunțând că vor face apel la instanța superioară.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel, însă cazul marchează una dintre cele mai dure decizii din ultimii ani în justiția din Republica Moldova.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Parlamentul a decis: cine primește bani din prima zi de concediu medical

Laborator clandestin de droguri, descoperit în Vâlcea. 11 persoane reținute de DIICOT (foto)

Tânăr din județul Sibiu, condamnat la aproape 4 ani de închisoare pentru furt și carduri false

Prezență constantă la nivel înalt: Roxana Timiș arbitrează în competiții internaționale
Internațional

Negocieri de pace Ucraina – Rusia: Zelenski ar putea discuta cu Putin în Turcia

Armistițiul SUA–Iran expiră: tensiuni după capturarea unei nave iraniene

Telegram, esențial pe front: restricțiile Rusiei pot afecta operațiunile din Ucraina

