City FM Logo

Fată de 13 ani lovită pe trecerea de pietoni la Cisnădie

de COSMIN RUS
ambulanta

O fată de 13 ani a fost lovită de un autoturism pe trecerea de pietoni, în Cisnădie, la intersecția străzilor Cindrelului și Târgului. Minora a suferit mai multe leziuni și a fost transportată la spital. Traficul în zonă este îngreunat.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Cindrelului, în apropierea intersecției cu strada Târgului, o femeie în vârstă de 43 de ani, domiciliată în Cisnădie, a acroșat o minoră, în vârstă de 13 ani, din Tălmăcel, care traversa strada pe trecerea de pietoni.

Vlad Teodosiu-Păducel, purtător de cuvânt IPJ Sibiu

În urma accidentului, fata a suferit vătămări corporale și a fost transportată la spital.

Un echipaj cu medic al Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu a intervenit în Cisnadie, pe strada Cindrelului, la un accident rutier unde o minoră de 13 ani a fost acroşată de către un autoturism. Echipajul SAJ a acordat asistenta medicala minorei și a transportat-o la CPU Luther, ea suferind un traumatism cranio-facial minor și un traumatism de membru superior.

Vasile Scridon, purtător de cuvânt SAJ Sibiu

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului. Circulația în zonă se desfășoară cu dificultate.

Ascultă RADIO CITY FM
  • Sibiu: 98.3 MHz
  • Mediaș: 88.1 MHz
  • Alba Iulia: 107.2 MHz
LIVEUrmărește-ne: