Experiență de Florii: drumeție și Viftania, tradiția unică din Rășinari
.jpeg%3Fv%3D2026-04-02T06%253A38%253A55.271Z&w=3840&q=100)
Programul „Anii Drumeției” invită publicul să descopere una dintre cele mai frumoase tradiții din Mărginimea Sibiului, care preced Învierea Domnului, în cadrul unui eveniment special organizat sâmbătă, 4 aprilie, sub îndrumarea ghidelor Adela Dadu și Georgiana Tara.
Evenimentul propune o experiență completă de primăvară, care îmbină drumeția în natură cu participarea la Viftania, un obicei unic păstrat cu sfințenie în comunitatea din Rășinari, în ajunul Floriilor.
„Sâmbăta Floriilor, cunoscută și ca Sâmbăta lui Lazăr, are o semnificație aparte pentru comunitatea frumoasei comune de la poalele Munților Cindrel. În această zi, localnicii păstrează un obicei unic, Viftania, un ritual cu rădăcini adânci, care marchează Învierea lui Lazăr și deschide, simbolic, drumul către Sărbătoarea Paștilor”, transmite ghida Adela Dadu.
Participanții se vor întâlni în Cisnădioara, unde vor avea ocazia să viziteze Târgul de Paște al producătorilor locali, urmând ca apoi să pornească într-o drumeție peste dealuri spre Rășinari. Traseul oferă nu doar peisaje spectaculoase, ci și prilejul de a descoperi povești despre multiculturalitatea zonei și despre conviețuirea dintre români și sași.
Ajunși în Rășinari, participanții vor explora specificul satului și vor vizita Biserica Sfânta Paraschiva, urmând să ia parte la momentul central al zilei, Viftania.
„Copiii ies pe străzi într-o paradă impresionantă a costumelor populare, cântând Viftania, un moment viu, autentic, care adună întreaga comunitate rășinăreană. Vom avea și un moment al Ansamblului «Călușerii» din Rășinari”, arată, la rândul său, ghida Georgiana Tara.
Tradiția include sfințirea ramurilor de salcie, care sunt apoi duse în biserici și la morminte, într-un gest simbolic de continuitate și credință, transmis din generație în generație.
Experiența este completată de elemente gastronomice locale, participanții urmând să se bucure de preparate tradiționale de post, precum pită cu zacuscă, simplă și delicioasă, exact așa cum se face în sat.
Traseul este unul de dificultate redusă, măsoară aproximativ 10 km, iar întreaga experiență se va întinde pe durata a aproximativ 6 ore.
Pentru detalii suplimentare și înscrieri, accesați pagina programului: www.aniidrumetiei.ro
Programul „Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Judetean Sibiu în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu. Scopul principal este de a îmbunătăți infrastructura de drumeție din județ și de a promova activități specifice ecoturismului.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Victor Ponta cere excluderea USR de la guvernare: „600 de milioane de euro plătiți de români pentru vaccinurile useriste”
Fostul premier Victor Ponta lansează un atac dur la adresa actualei configurații guvernamentale, solicitând liderilor PSD și PNL excluderea imediată

Gloria oinei de la Turnu Roșu, clădită de un gălățean și fiul unui arădean
Cunoscută odinioară sub denumirea „Porcești”, localitatea Turnu Roșu a devenit leagănul oinei, singurul sport național al românilor

Etapă intermediară în baschet: CSU Sibiu joacă acasă cu CSM Oradea

Ploi în toată țara și ninsori la munte: prognoza meteo pentru următoarele zile
Stiri locale

Gloria oinei de la Turnu Roșu, clădită de un gălățean și fiul unui arădean
Cunoscută odinioară sub denumirea „Porcești”, localitatea Turnu Roșu a devenit leagănul oinei, singurul sport național al românilor

Etapă intermediară în baschet: CSU Sibiu joacă acasă cu CSM Oradea

Braconaj piscicol în județul Sibiu: Plase ilegale confiscate de inspectorii AJVPS
Braconajul piscicol rămâne una dintre cele mai persistente și sfidătoare forme de furt din natură, reprezentând o activitate ilegală care
Aproximativ 114.000 de bilete de tratament balnear vor fi finanțate anul acesta
Aproximativ 114.000 de bilete de tratament balnear vor fi finanțate în 2026, prin Casa Naţională de Pensii Publice, potrivit…
