Drumul spre Mănăstirea Turnu Roșu a fost închis din cauza riscului de alunecări de teren

Drumul comunal 81 spre Mănăstirea Turnu Roșu a fost închis, vineri, în baza deciziei Comitetului Local pentru Situații de Urgență Turnu Roșu.
Măsura a fost luată după o vizită în teren cu reprezentanții ISU Sibiu și ai Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu, care au constatat că în zonă există pericolul producerii unor alunecări de teren.
Autoritățile au decis restricționarea circulației ca măsură de siguranță pentru cetățeni. Reprezentanții administrației locale au transmis că aceasta este singura soluție pentru prevenirea unor incidente și au cerut înțelegere pentru disconfortul creat.


Drumul va rămâne închis până la remedierea situației, iar autoritățile vor comunica public imediat ce condițiile vor permite reluarea circulației.
Preoții Mănăstirii Turnu-Roșu au fost informați cu privire la decizie, iar autoritățile au precizat că au primit sprijin și înțelegere din partea acestora.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Daniela Cîmpean acuză PSD că a generat criza politică: „S-a ales destabilizarea în locul continuității”
Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, susține că Partidul Social Democrat a provocat actuala criză politică prin retragerea de la

Autori necunoscuți au încercat să fure șinele mocăniței de pe Valea Hârtibaciului
Poliția din Nocrich a deschis dosar penal după ce șase șine de cale ferată, fabricate în 1897, au fost dislocate și parțial transportate cu tractorul

Interviu în exclusivitate! Codruța Vulcu - Organizator ARTmania

Trotinetele se opresc singure dacă intri în zone interzise: regulă nouă într-un oraș din România
Stiri locale

Daniela Cîmpean acuză PSD că a generat criza politică: „S-a ales destabilizarea în locul continuității”
Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, susține că Partidul Social Democrat a provocat actuala criză politică prin retragerea de la

Autori necunoscuți au încercat să fure șinele mocăniței de pe Valea Hârtibaciului
Poliția din Nocrich a deschis dosar penal după ce șase șine de cale ferată, fabricate în 1897, au fost dislocate și parțial transportate cu tractorul

Au mai rămas doar câteva zile! Nu rata expoziția de la Brukenthal

