City FM Logo

Două turiste au fost salvate de jandarmi după ce au rămas blocate pe un drum accidentat

de COSMIN RUS

Jandarmeria Sibiu

O incursiune pe un traseu forestier între localitățile Săliște și Tilișca s-a transformat într-o misiune de salvare pentru jandarmii sibieni. Două turiste, care au părăsit drumul principal pentru o experiență off-road, au solicitat ajutor prin numărul unic de urgență 112, după ce autoturismul de teren în care se aflau a rămas suspendat și imposibil de manevrat pe un segment de drum accidentat.

Incidentul a fost raportat joi seară, în jurul orei 20:23. Cele două femei, cu vârste de 21 și 25 de ani, originare din Târgu Mureș și Satu Mare, dar rezidente în Cluj, se deplasau spre localitatea Sebeșu de Sus. Ajunse în zona localității Săliște, acestea au decis să părăsească asfaltul și să testeze capabilitățile vehiculului 4x4 pe care îl conduceau, urcând spre Crinț pe un traseu neamenajat.

Ulterior, fiind în coborâre înspre localitatea Tilișca, au rămas blocate pe un drum accidentat, autoturismul rămânând suspendat și greu de controlat, fiind imposibil de repus pe direcția de deplasare. Ajunși la fața locului, jandarmii au preluat femeile, în siguranță și le-au însoțit până în municipiul Sibiu. Din fericire, turistele nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. Având în vedere acest eveniment neplăcut, atragem atenția asupra respectării unor reguli de siguranță în ceea ce privește deplasarea pe drumuri forestiere sau trasee off-road.

Jandarmeria Sibiu

În urma acestui eveniment, Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu reiterează importanța respectării regulilor de siguranță la abordarea traseelor forestiere sau de tip off-road.

Recomandăm turiștilor să se informeze despre starea traseului și nivelul de dificultate, să evite parcurgerea unor drumuri necunoscute sau greu accesibile fără experiență și echipament adecvat și pe cât posibil să nu se aventureze singuri și pe timp de noapte în astfel de zone izolate. Chiar și atunci când dorința de aventură este mare, siguranța trebuie să fie prioritară! Jandarmii sibieni sunt permanent la datorie în sprijinul comunității, iar în caz de nevoie solicitați-le ajutorul, în mod direct ori prin apel la 112.

Jandarmeria Sibiu


Ascultă RADIO CITY FM
  • Sibiu: 98.3 MHz
  • Mediaș: 88.1 MHz
  • Alba Iulia: 107.2 MHz
LIVEUrmărește-ne: