Descinderi DNA la Răzvan Cuc! Fostul ministru, vizat într-un dosar de mită

foto: gândul.ro
Direcția Națională Anticorupție efectuează, marți dimineața, percheziții la domiciliul fostului ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, potrivit unor surse judiciare. Ancheta vizează un dosar de corupție, în care valoarea mitei ar fi de aproximativ 6% dintr-un contract-cadru în valoare de 23 de milioane de lei.
Procurorii DNA fac percheziții atât la locuința lui Răzvan Cuc, cât și la cea a directorului Registrului Auto Român (RAR). Conform informațiilor obținute pe surse, ancheta are în vedere o presupusă tranzacție ilegală, respectiv atribuirea unui contract „cu dedicație”. În schimbul acestui favor, fostul ministru ar fi fost implicat într-o mită estimată la peste 250.000 de euro, scrie Digi24.
Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturilor în perioada în care PSD era condus de Liviu Dragnea, precum și directorul RAR urmează să fie aduși la sediul Direcției Naționale Anticorupție pentru audieri. La finalul acestora, procurorii vor decide dacă se impune luarea unor măsuri preventive sau dacă cei vizați vor fi cercetați în stare de libertate.
Ancheta este în desfășurare, iar DNA urmează să comunice oficial detalii suplimentare despre acuzațiile formulate în acest dosar.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Târgul de Paști revine în Piața Mare, cu atracții pentru copii și produse tradiționale
Între 3 și 14 aprilie, Sibiu găzduiește Târgul de Paști din Piața Mare, unde vizitatorii vor găsi activități pentru copii, produse artizanale și

Trafic deschis pe toate drumurile, ploi moderate în majoritatea țării
Nicio autostradă sau drum național nu este închis la această oră, însă carosabilul umed și ploile moderate din mai multe județe impun

Ninsorile afectează circulația pe drumurile situate la mare altitudine
Direcția Regională Drumuri și Poduri Brașov a mobilizat, sâmbătă, utilaje de deszăpezire pe mai multe sectoare de drumuri naționale din zona

A murit Ioana Vlasiu, figură marcantă a culturii române. Era născută la Sibiu
Stiri

27 martie – Ziua Mondială a Teatrului
În fiecare an, pe 27 martie, este celebrată Ziua Mondială a Teatrului, un eveniment dedicat uneia dintre cele mai vechi și expresive forme de artă...

Reguli noi pentru recuperarea permisului de conducere. Ce trebuie să știe șoferii
Regulile privind recuperarea permisului de conducere au fost modificate începând cu 20 martie, printr-o ordonanță recent adoptată...
Siguranța începe cu educația- Acțiune a polițiștilor sibieni în școlile din județ
În decursul acestei săptămâni, peste 1.000 de elevi și cetățeni sibieni au participat la activități informativ-preventive…

