Curs despre achizițiile publice verzi, organizat la Consiliul Județean Sibiu
Curs despre achizițiile publice verzi, organizat la Consiliul Județean Sibiu
Consiliul Județean Sibiu a găzduit, joi, 26 martie, în sala mare a instituției, un curs dedicat achizițiilor publice verzi, adresat angajaților proprii, dar și reprezentanților primăriilor din județ.
Evenimentul a fost organizat și susținut de WWF-România, în parteneriat cu administrația județeană, având ca scop promovarea unor practici sustenabile în utilizarea fondurilor publice.
Participanții au avut ocazia să aprofundeze cadrul legislativ european și național în domeniu, dar și să descopere soluții concrete pentru implementarea achizițiilor verzi în instituțiile publice. De asemenea, cursul a inclus studii de caz relevante și sesiuni interactive, bazate pe schimb de experiență și exemple de bune practici.
Reprezentanții Consiliului Județean subliniază că dezvoltarea durabilă depinde inclusiv de modul în care instituțiile publice aleg să investească resursele comunității. Astfel de inițiative contribuie la consolidarea capacității administrative, la întărirea colaborării între instituții și la construirea unui județ mai responsabil din punct de vedere ecologic.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Accident în lanț la Daia: o femeie a ajuns la spital după o coliziune între trei autoturisme
O femeie a fost rănită sâmbătă dimineață, într-un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme.

Cod galben de furtuni și ploi abundente
Meteorologii au emis o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică și cantități însemnate de apă, valabilă astăzi

Salvamontiștii sibieni au urcat pe Vârful Iezerul Caprei de Ziua Europei
O echipă a Serviciului Public Județean Salvamont Sibiu a marcat Ziua Europei printr-o ascensiune pe Vârful Iezerul Caprei, situat la altitudinea de

AUR atacă Guvernul Bolojan pe tema energiei: „Cea mai mare creștere a prețului la electricitate din UE”
AUR acuză Guvernul condus de Ilie Bolojan că a generat o criză economică prin politicile din domeniul energiei și prin majorările fiscale adoptate
Stiri locale

Accident în lanț la Daia: o femeie a ajuns la spital după o coliziune între trei autoturisme
O femeie a fost rănită sâmbătă dimineață, într-un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme.

Cod galben de furtuni și ploi abundente
Meteorologii au emis o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică și cantități însemnate de apă, valabilă astăzi

Salvamontiștii sibieni au urcat pe Vârful Iezerul Caprei de Ziua Europei
O echipă a Serviciului Public Județean Salvamont Sibiu a marcat Ziua Europei printr-o ascensiune pe Vârful Iezerul Caprei, situat la altitudinea de

Cel mai lung tunel de pe Autostrada Sibiu–Pitești prinde contur: peste 16.000 de segmente vor susține construcția
Lucrările la tunelul Poiana, de pe secțiunea 3 a Autostrăzii Sibiu–Pitești, intră într-o etapă esențială de execuție.
