Concert de colinde în Catedrala Mitropolitană din Sibiu (foto)

Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu a găzduit luni, 15 decembrie, un concert de colinde susținut de Corul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Corul Regimentului 46 Artilerie și corul Parohiei Sibiu–Dealu Ocnei.
Evenimentul s-a desfășurat în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, alături de slujitori ai Catedralei, clerici și numeroși credincioși.
Corul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” a fost dirijat de studentul militar Alexandru Szasz și coordonat de pr. dr. Florin Pavel, Corul Regimentului 46 Artilerie a fost dirijat de pr. dr. Adrian Drăgușin, iar corul Parohiei Sibiu–Dealu Ocnei a fost dirijat de pr. dr. Ovidiu Ion Craiu.
Cele trei formații corale au interpretat colinde tradiționale românești, dar și piese mai puțin cunoscute, oferind publicului un program artistic încărcat de emoție și profunzime duhovnicească.
La finalul concertului, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu le-a mulțumit colindătorilor pentru momentul artistic și pentru modul în care au transmis mesajul Nașterii Domnului, subliniind importanța talentului ca dar primit de la Dumnezeu și pus în slujba credinței, a tradițiilor și a comunității.
Concertul a fost deschis de Corul Academiei Forțelor Terestre, iar pr. dr. Florin Pavel a transmis mesajul comandantului instituției militare, evidențiind legătura dintre slujirea militară, credință și păstrarea tradițiilor străbune.
Pentru prima dată, Corul Regimentului 46 Artilerie a colindat în Catedrala Mitropolitană din Sibiu, reprezentanții acestuia exprimându-și dorința de a participa și în anii următori la concertele premergătoare sărbătorii Nașterii Domnului.
De asemenea, corul Parohiei Sibiu–Dealu Ocnei a impresionat prin portul popular și interpretarea colindelor tradiționale, aducând în atenția publicului valorile autentice ale satului românesc.
La finalul evenimentului, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu a oferit daruri tuturor colindătorilor, în semn de apreciere pentru implicarea și dăruirea lor.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Avertisment de fraudă online. Investiții false sub numele unor instituții media
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui nou val de tentative de fraudă online care implică
Controale ANSVSA- Amenzi de 1,4 milioane lei și peste 2 tone de alimente retrase
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat că, în perioada 24 – 30 martie 2026...

Guvernul mărește prețul chiriilor pentru locuințele de stat. Care sunt noile tarife
Guvernul României a decis în ședința din 2 aprilie, actualizarea preţului chiriilor pentru anumite locuinţe de stat. Noile tarife se aplică...

Coiful de la Coțofenești și două brățări dacice au fost recuperate
Autoritățile olandeze anunță oficial faptul că două brățări și coiful de la Coțofenești, care au fost furate din Muzeul Drents în luna ianuarie...
Stiri

Guvernul mărește prețul chiriilor pentru locuințele de stat. Care sunt noile tarife
Guvernul României a decis în ședința din 2 aprilie, actualizarea preţului chiriilor pentru anumite locuinţe de stat. Noile tarife se aplică...

Final de mandat pentru Mircea Lucescu la echipa națională

Pregătiri de Paște: CFR Călători bagă vagoane suplimentare pe rutele pline

