CFR Marfă intră în faliment până la 31 mai. Ce companie va prelua activitatea

CFR Marfă intră în faliment până la 31 mai. Altă companie va prelua activitatea
Vicepremierul Oana Gheorghiu a anunțat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că CFR Marfă va intra în faliment până la finalul lunii mai. Decizia face parte dintr-un plan mai amplu de reorganizare a companiilor de stat cu pierderi majore, aflate în dificultate financiară de mai mulți ani.
„CFR Marfă este o companie care își va declara falimentul până la 31 mai. Acesta este calendarul. Există deja Carpatica Feroviar, companie care a început deja să lucreze și care preia activitatea de la CFR Marfă”, a declarat aceasta.
Activitatea va fi transferată către Carpatica Feroviar, care a început deja să preia operațiuni și personal. O parte dintre salariați au fost deja integrați în noua companie, în timp ce alții au ales să plece
„O parte dintre ei deja au fost angajați la Carpatica, o parte dintre ei au primit salarii compensatorii și au plecat voluntar. O altă parte se vor angaja probabil în continuare, Carpatica știu că face angajări în perioada următoare, își mărește numărul de angajați”, a explicat Oana Gheorghiu.
În paralel, Guvernul pregătește măsuri pentru modernizarea infrastructurii feroviare, prin intermediul CFR SA.
„CFR SA este extrem de importantă și știm că sunt în progres investiții de infrastructură la CFR SA. Urmează ca Ministerul Transportelor până la 30 aprilie să vină cu o propunere a unui plan multianual de investiții. Este absolut necesar și este singura soluție prin care putem crește viteza trenurilor în România, investiții în infrastructură”.
Autoritățile consideră că investițiile în infrastructură sunt esențiale pentru modernizarea transportului feroviar și creșterea competitivității acestuia.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Bărbat din Hoghilag, reținut pentru violență în familie
Un bărbat de 48 de ani din Hoghilag a fost reținut de polițiști, fiind acuzat de violență în familie. Acesta și-ar fi agresat soția, pe care a

Val de infracțiuni în județul Sibiu. Amenzi, dosare penale și rețineri
La data de 09 aprilie, în jurul orei 03:00, pe raza localității Șura Mare, polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr...

Guvernul a aprobat modernizarea ANOFM: echipe mobile în teren și servicii digitale pentru piața muncii

Sondaj: românii se așteaptă la scumpiri și efecte economice de durată din cauza conflictului din Iran
Știri naționale

Guvernul a aprobat modernizarea ANOFM: echipe mobile în teren și servicii digitale pentru piața muncii

Sondaj: românii se așteaptă la scumpiri și efecte economice de durată din cauza conflictului din Iran

Fabrica de Zahăr Luduș a trecut pe profit în 2025, cu afaceri în creștere cu 12 la sută

