Ce tipuri de exerciții au picat la simularea națională la matematică

Elevii de clasa a VIII-a au susținut marți, 17 martie, proba la matematică din cadrul simulării Evaluării Naționale 2026, a doua etapă a testării organizate la nivel național. Examenul a început la ora 9:00, iar candidații au avut la dispoziție două ore pentru rezolvarea subiectelor.
Simularea s-a desfășurat simultan în peste 4.500 de unități de învățământ, subiectele fiind elaborate de Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, elevii au avut de rezolvat 18 exerciții și probleme, structurate pe trei subiecte.
Primul subiect a cuprins itemi de tip grilă și o cerință de tip adevărat sau fals. Subiectul al doilea a fost alcătuit integral din exerciții grilă, majoritatea vizând noțiuni de geometrie. La subiectul al treilea, elevii au trebuit să redacteze rezolvările complete ale cerințelor, ultimul exercițiu fiind unul de geometrie în spațiu, bazat pe un tetraedru regulat.
Punctajul maxim la această probă este de 100 de puncte, dintre care 10 puncte sunt acordate din oficiu. Nota finală se calculează prin împărțirea punctajului obținut la 10.
Simularea Evaluării Naționale 2026 se va încheia miercuri, 18 martie, cu proba la limba și literatura maternă. Rezultatele vor fi comunicate pe 30 martie, în format anonimizat, fiecare elev fiind identificat printr-un cod unic.
Notele obținute la simulare nu se contestă și nu se trec în catalog, însă vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ pentru a identifica măsuri de îmbunătățire a pregătirii elevilor înaintea examenului din vară.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Minivacanța de 1 Mai 2026: Recomandările salvamontiștilor pentru drumeții în siguranță
Odată cu apropierea minivacanței de 1 Mai, salvamontiștii din România trag un semnal de alarmă și le transmit turiștilor o serie de...
ANSVSA: Arahide cu toxine peste limită, retrase din magazine
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) anunță rechemarea mai multor produse pe bază de arahide…

Guvernul reduce cu 14.000 numărul de paturi din spitale
Numărul paturilor destinate spitalizării continue va fi redus cu 14.000, etapizat, pe parcursul următorilor trei ani, conform…

ULBS anunță finalizarea platformei de raportare a activității didactice GRADIS
O echipă mixtă formată din cadre didactice ale Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și NTT DATA România, Sibiu, au colaborat timp de doi ani..
Știri naționale

Surpriză de final de aprilie: a nins în Brașov și Covasna

Program supermarketuri 1 Mai 2026: până la ce oră sunt deschise magazinele

Scenariul care ar da peste cap politica: anticipatele, aproape imposibile

RetuRo: Românii au returnat peste 1 miliard de ambalaje SGR în primele 3 luni
Peste 1 miliard de ambalaje cu simbolul SGR au fost colectate în primele trei luni ale anului, rata de returnare ajungând la 88%, arată datele…
