Avertizare Salvamont - Risc mare de avalanșe la peste 1.800 de metri

Salvamont Sibiu avertizează asupra riscului mare de avalanșe în zona montană înaltă, la altitudini de peste 1.800 de metri, în următoarele zile. Ninsorile consistente și structura instabilă a stratului de zăpadă pot favoriza declanșarea unor avalanșe medii și mari.
La altitudini de peste 1.800 de metri, sunt prognozate ninsori abundente, care vor determina creșterea stratului de zăpadă cu peste 20 de centimetri, iar izolat cu valori și mai mari. Vântul puternic din ultimele zile a transportat zăpada ușoară, de tip pulver, și a format depozite consistente în zonele adăpostite, în special în apropierea crestelor. În aceste zone s-au format numeroase plăci de vânt la suprafață, așezate peste un strat mai vechi de zăpadă cu cristale de tip cupă. Specialiștii precizează că aderența dintre straturile recente și cele mai vechi este scăzută, ceea ce creează condiții favorabile pentru alunecări. Deasupra solului se află un strat întărit, iar în partea superioară a zăpezii se identifică un strat cu rezistență redusă, care poate depăși local 40–50 de centimetri. În aceste condiții, pe pantele înclinate există un risc ridicat de declanșare a avalanșelor de dimensiuni medii și mari, care pot antrena atât zăpada recent depusă, cât și plăcile de vânt formate în zona crestelor. Avalanșele pot apărea spontan, dar și ca urmare a suprasarcinilor, riscul fiind cotat ca mare, nivel 4 din 5.
La altitudini sub 1.800 de metri, stratul de zăpadă are grosimi mai reduse, însă sunt așteptate ninsori importante în următoarea perioadă, cu depuneri locale de 10–20 de centimetri. În intervalul următor, la altitudini cuprinse între 1.500 și 1.800 de metri, pot apărea curgeri de zăpadă sau avalanșe de mici dimensiuni, riscul fiind moderat, nivel 2. Salvamontiștii recomandă turiștilor și practicanților sporturilor de iarnă să evite zonele expuse, să respecte avertizările și să își adapteze deplasările la condițiile din teren. Avertizarea vine după ce, ieri, în zona Bâlea, s-a produs o avalanșă pe un versant din apropierea Drumului Național 7C. Doi schiori aflați în zonă au scăpat fără răni, însă incidentul confirmă instabilitatea accentuată a stratului de zăpadă din Munții Făgăraș.
Citește și:
https://city-fm.ro/2026/01/03/trafic-deschis-pe-toate-drumurile-nationale-si-autostrazile-circulatie-in-conditii-de-iarna-pe-mai-multe-tronsoane/
Dacă a fost interesant articolul trimite-l si prietenilor tai .
Ne poți asculta pe
98.3 FM în Sibiu sau 107.2 FM în Alba Iulia
sau de oriunde în lume pe
https://city-fm.ro/live-city-fm/
#muzica #stiri #stirilocale
Nu uita!
Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0775517717 sau pe radiocityfmsibiu@gmail.com
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Accident cu șase victime la Mediaș

Autostrada Sibiu – Pitești: stadiul actual al lucrărilor pe cel mai dificil tronson / foto

România devine punct cheie pentru securitatea NATO: summit B9 la Cotroceni

Se schimbă regulile la graniță: UE introduce un nou sistem cu amprente și poze
Stiri locale

Accident cu șase victime la Mediaș

Autostrada Sibiu – Pitești: stadiul actual al lucrărilor pe cel mai dificil tronson / foto

Cancerul lovește tot mai puternic în Sibiu: creștere majoră a îmbolnăvirilor

