AEP a sesizat Parchetul General privind cheltuielile din campania președintelui

AEP a sesizat Parchetul General privind cheltuielile din campania președintelui
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a sesizat Parchetul General în legătură cu finanțarea campaniei electorale a președintelui Nicușor Dan, conform unui document oficial consultat de G4Media și semnat de președintele AEP, Adrian Țuțuianu (PSD). Sesizarea a fost depusă după apariția unor suspiciuni privind posibile fapte penale în desfășurarea finanțării campaniei. Potrivit raportului de control întocmit de echipa AEP, au fost verificate toate documentele referitoare la veniturile încasate și cheltuielile angajate de candidatul independent Nicușor-Daniel Dan în campania electorală. În urma acestei verificări, AEP a constatat că au fost efectuate plăți aferente unor cheltuieli electorale pentru care nu se poate dovedi realitatea și exactitatea serviciului prestat. Printre exemplele invocate în document se află cercetări sociologice efectuate în afara perioadei oficiale de campanie și materiale de propagandă electorală produse de firme care, potrivit documentelor depuse la AEP, nu aveau contracte valide cu candidatul. Suma totală vizată de aceste nereguli este de 870.384,10 lei, bani care, în opinia AEP, nu respectă prevederile legale privind finanțarea campaniilor electorale. În documentul de sesizare se menționează expres că, „în urma apariției unor suspiciuni privind săvârșirea unor fapte penale”, AEP a transmis cazul către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru continuarea cercetărilor în plan penal.
Reactia presedintelui nu s-a lasat asteptata
Președintele României și echipa sa de campanie au respins acuzațiile din raportul Autorității Electorale Permanente, susținând că nu le-a fost comunicat oficial niciun document semnat de AEP despre aceste posibile nereguli și că informațiile apărute în presă sunt bazate pe un draft neasumat al unui document intern.
Ei consideră că raportul apărut în media nu poate fi tratat ca o acuzare oficială până când nu este comunicat în mod formal de către AEP. În plus, echipa de campanie îl acuză pe AEP de părtinire și de atitudine politică, susținând că astfel de informații pot avea scopul de a defăima candidatura lui Nicușor Dan în context electoral.
În replică, Nicușor Dan a explicat că platforma de donații a fost deschisă în perioada de precampanie, iar fondurile strânse au fost folosite pentru cheltuielile din acea perioadă, urmând să fie transferate în contul oficial de campanie la momentul potrivit, până la sfârșitul campaniei, așa cum permite legea. Echipa sa precizează că nu există nimic ilegal în această procedură.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Avertisment dur de la CCR: democrațiile se pot destabiliza din interior

Haos în aeroporturile din Europa: timpi de așteptare de până la 3 ore din cauza noului sistem

Ilie Bolojan, convorbire cu Péter Magyar, premierul ales al Ungariei. Ce au discutat

Muzeul Brukenthal aduce tehnologia în prim-plan: operele explicate în timp real prin AI
Știri naționale

Avertisment dur de la CCR: democrațiile se pot destabiliza din interior

Ilie Bolojan, convorbire cu Péter Magyar, premierul ales al Ungariei. Ce au discutat

Șeful CNAIR anunță bilanțul mandatului: „Peste 500 de kilometri de drumuri de mare viteză” deschiși circulației
Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, susține că în mandatul său au fost dați în folosință peste 500 de kilometri de autostrăzi și drumuri

410 milioane de lei pentru tratament balnear în 2026: Ministerul Finanțelor a avizat acordarea biletelor
Ministerul Finanțelor a avizat astăzi, proiectul privind acordarea biletelor de tratament balnear pentru anul 2026, cu un buget total de 410 milioane
