Au crezut că scapă, dar au fost opriți de polițiști: trei cazuri grave descoperite în trafic

Polițiștii sibieni au constatat, în cursul zilei de 9 martie, mai multe infracțiuni la regimul rutier, după ce au depistat în trafic șoferi care conduceau fără drept sau sub influența alcoolului.
Primul caz a fost înregistrat în municipiul Sibiu, în jurul orei 07:40, când polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism care circula pe Calea Șurii Mari. La volan se afla un bărbat în vârstă de 63 de ani, din Sibiu. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta avea dreptul de a conduce suspendat, fiind deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
Un alt caz a fost înregistrat în aceeași zi, în jurul orei 23:30, în localitatea Alma. Polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Mihai Viteazu de către un tânăr de 27 de ani, din localitate. Verificările au arătat că acesta nu deține permis de conducere, cercetările fiind continuate de polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Mediaș, într-un dosar penal pentru conducere fără permis.
Tot în cursul serii de 9 martie, în jurul orei 23:30, polițiștii rutieri au depistat în trafic, în localitatea Arpașu de Sus, un bărbat de 45 de ani, din Arpașu de Jos, care conducea un autoturism sub influența alcoolului. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, iar cercetările sunt continuate de Poliția Orașului Avrig pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și dispunerea măsurilor legale.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Se schimbă regulile la graniță: UE introduce un nou sistem cu amprente și poze

Cancerul lovește tot mai puternic în Sibiu: creștere majoră a îmbolnăvirilor

Mesajul primarului din Cisnădie după prezența DIICOT în Primărie: „Nu este nimic de ascuns”

Cum arată prognoza ANM: primăvară blândă în majoritatea regiunilor
Stiri locale

Cancerul lovește tot mai puternic în Sibiu: creștere majoră a îmbolnăvirilor

Mesajul primarului din Cisnădie după prezența DIICOT în Primărie: „Nu este nimic de ascuns”

Dispozitiv extins de jandarmi în Sibiu, de Paște. Ce trebuie să știe cetățenii

