Apel umanitar: un tânăr sportiv din județul Sibiu are nevoie de sânge. Cum îl putem ajuta

Comunitatea sportivă din Tălmaciu este mobilizată după ce Denis Stroi, jucător al clubului AFC Tălmaciu și fiul antrenorului Adrian Stroi, a fost diagnosticat vineri seara cu o infecție gravă. Din cauza stării de sănătate, acesta a fost transportat de urgență la Institutul Oncologic Fundeni din București, Secția Pediatrie 1, unde urmează să fie supus unor investigații, puncții și tratamente.
Medicii au transmis că este nevoie de donatori de sânge la nivel național. Persoanele care doresc să ajute pot dona la orice centru de transfuzie, menționând numele copilului și unitatea medicală unde este internat.
Denis are grupa sanguină 0 negativ. Cei care au grupe negative pot dona fără programare, însă numărul donatorilor este limitat la maximum cinci pe zi. Persoanele cu grupe pozitive pot dona doar pe bază de programare, în aceleași condiții.
La Centrul de Transfuzii din Sibiu, programul pentru donare este între orele 07:30 și 13:00. Medicii recomandă ca donările să fie eșalonate pe o perioadă de aproximativ șase luni, pentru a asigura necesarul de sânge pe termen lung.
Cei care donează pentru Denis sunt rugați să solicite o adeverință de la Centrul de Transfuzii Sibiu și să o transmită reprezentanților clubului. Pentru informații suplimentare și sprijin, persoanele interesate pot lua legătura cu conducerea AFC Tălmaciu.
Reprezentanții clubului fac apel la solidaritate și la mobilizarea comunității, subliniind că sprijinul oamenilor poate face diferența în lupta pentru sănătatea tânărului sportiv.

- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Competiția Mediaș Bike Marathon ediția 2026

Scandal uriaș între Salvamont România și Crucea Roșie Română! Totul a pornit de la celebra cruce roșie din siglă

Fermierii pot solicita adeverințe de la APIA pentru accesarea creditelor bancare

Tânăr prins băut la volan pe o stradă din Sibiu, în toiul nopții
Stiri locale

Șofer din Rășinari, condamnat la un an și șase luni de închisoare cu executare

Agresiune în plină stradă la Agnita. Polițiștii au reținut un tânăr de 28 de ani
Mobilizare de forțe la Sadu după izbucnirea unui incendiu în pădure

Record de înscrieri la MIS: 10.846 de alergători
Ediția din 2026 a Maratonul Internațional Sibiu marchează un moment istoric: un număr record de participanți…
