ANAF schimbă regulile RO e-Factura. Ce trebuie să știe firmele din 2026

Începând cu 1 ianuarie 2026, utilizarea sistemului național RO e-Factura devine obligatorie pentru toate firmele și celelalte persoane care desfășoară activități economice în România, indiferent de tipul relației comerciale: B2B, B2C sau B2G. Obligația îi vizează atât pe emitenții facturilor, cât și, în anumite situații, pe destinatarii acestora, scrie Termene.ro.
Modificările sunt prevăzute de OUG nr. 89/2025 („ordonanța trenuleț”) și stabilesc reguli mai clare privind termenele de transmitere și responsabilitățile fiscale.
Termen de transmitere: 5 zile lucrătoare
Potrivit noilor reglementări, facturile trebuie transmise în sistemul RO e-Factura în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii, nu de 5 zile calendaristice, cum era anterior. De asemenea, transmiterea nu poate depăși 5 zile lucrătoare de la data-limită prevăzută de Codul fiscal.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a precizat că termenul-limită se calculează conform Regulamentului (CEE, Euratom) nr. 1182/71, intervalul legal începând de la prima oră a primei zile și expirând la ultima oră a ultimei zile.
Amenzi și sancțiuni suplimentare
Nerespectarea termenelor de transmitere constituie contravenție și se sancționează diferențiat. Contribuabilii mari pot primi amenzi între 5.000 și 10.000 de lei, cei mijlocii între 2.500 și 5.000 de lei, iar ceilalți contribuabili și persoanele fizice între 1.000 și 2.500 de lei.
În relațiile B2B, legislația prevede și o sancțiune suplimentară: amendă de 15% din valoarea facturii, aplicabilă atât emitentului care nu transmite factura prin RO e-Factura, cât și destinatarului care o primește și o înregistrează prin alte mijloace, dacă operatorul economic este stabilit în România.
În relația B2G, facturarea electronică rămâne obligatorie, iar instituțiile publice pot efectua plăți din fonduri publice doar dacă sunt respectate prevederile legale. Nerespectarea obligațiilor constituie contravenție și se sancționează cu amenzi între 500 și 1.000 de lei.
Astfel, anul 2026 marchează o etapă decisivă în consolidarea sistemului RO e-Factura, cu reguli uniforme, termene clare și sancțiuni menite să asigure conformarea fiscală.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

ANOFM anunță că aproape 200 de locuri de muncă sunt disponibile în Europa
Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă (ANOFM) a anunțat, miercuri, că 179 de locuri de muncă sunt disponibile…

Accident la Boița. Două autoturisme au intrat în coliziune
Pompierii sibieni au intervenit de urgență vineri dup—amiaza în localitatea Boița la un accident……..

Advertisment ANAF: Apeluri telefonice în numele instituției
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenţia asupra unor apeluri telefonice frauduloase…

Accident cu două mașini în municipiul Mediaș
ISU Sibiu a intervenit de urgență, vineri după-amiază pe strada Baznei din municipiul Medias………………….
Știri naționale

ANOFM anunță că aproape 200 de locuri de muncă sunt disponibile în Europa
Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă (ANOFM) a anunțat, miercuri, că 179 de locuri de muncă sunt disponibile…

Vreme schimbătoare: ploi în aprilie, temperaturi mai mari de 1 Mai

Călin Georgescu propune un guvern de „reconciliere națională” cu PSD, AUR și PNL

