Alertă de vreme severă în aproape toată țara. Autoritățile recomandă evitarea deplasărilor

Autoritățile au activat măsuri de monitorizare după avertizările de vreme severă emise pentru majoritatea județelor, iar 4 județe se află sub Cod Portocaliu. Șeful DSU, Raed Arafat, avertizează că situația se poate agrava rapid și cere populației să evite deplasările neesențiale.
În prezent, 32 de județe sunt sub Cod Galben, iar alte 4 sub Cod Portocaliu. Echipele de intervenție monitorizează permanent evoluția fenomenelor meteo, în condițiile în care circulația poate deveni periculoasă în anumite regiuni, scrie Mediafax.
„În această perioadă trebuie evitate deplasările care nu sunt absolut necesare, mai ales în zonele aflate sub avertizare. Condițiile meteo se pot schimba rapid, iar intervenția echipajelor poate deveni dificilă. (…) Recomandăm populației să urmărească permanent informările oficiale și să respecte indicațiile autorităților locale și ale echipelor de intervenție”, a declarat acesta pentru Euronews.
Șeful DSU a transmis un mesaj clar și pentru șoferi. „Șoferii trebuie să plece la drum doar dacă au autoturismele echipate corespunzător pentru iarnă și să se informeze înainte despre starea drumurilor.”
Autoritățile solicită populației să faciliteze accesul utilajelor și al echipajelor de intervenție și să acorde sprijin persoanelor vulnerabile, în special în localitățile unde ninsorile pot izola temporar comunități.
„Este important ca oamenii să nu blocheze căile de acces pentru utilaje și echipaje de intervenție și să anunțe imediat situațiile de urgență la 112. Persoanele vulnerabile, vârstnicii sau cei cu probleme medicale, trebuie sprijinite de familie și vecini, mai ales în localitățile unde ninsorile pot crea dificultăți”, a mai spus Arafat.
Oficialul recomandă populației să nu călătorească în cursul serii și al nopții, până la expirarea Codului Portocaliu, estimată pentru mâine, în jurul orei 12.
- Alba Iulia: 107.2 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Sibiu: 98.3 MHz
Știri

Sindicatele din Penitenciare amenință cu blocarea sistemului dacă Guvernul elimină norma de hrană
Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) anunță proteste și blocarea penitenciarelor dacă Executivul va elimina

Certificatele de dizabilitate obținute fraudulos, sub anchetă. Beneficiile vor fi retrase, anunță ministrul Muncii
Persoanele care au obținut certificate de dizabilitate pe nedrept riscă să piardă beneficiile sociale și să fie cercetate penal, a anunțat

INS- Declin demografic accentuat. Populația României s-a redus cu peste 4,1 de persoane în ultimii 35 ani
Populația României s-a redus cu peste 4,16 milioane de persoane în 35 de ani, migrația externă contribuind cu 63% la această scădere...

Coaliția discută eliminarea normei de hrană pentru angajații din sectorul public
Stiri nationale