City FM Logo

1 Mai la muzeu, în Sibiu: Brukenthal deschide toate spațiile pentru vizitatori și trece la programul de vară

de COSMIN RUS

Toate muzeele din cadrul Muzeul Național Brukenthal sunt deschise publicului pe 1 Mai, cu acces la principalele obiective culturale din oraș. Din aceeași dată, Palatul Brukenthal trece la programul de vară, cu vizitare de miercuri până duminică, între orele 10:00 și 18:00.

Vizitatorii pot alege să descopere patrimoniul cultural al Sibiului prin expozițiile găzduite de Palatul Brukenthal, Muzeul de Istorie – Casa Altemberger, Muzeul de Istorie Naturală și Muzeul de Artă Contemporană.

Reprezentanții instituției îi invită pe sibieni și turiști să petreacă ziua de 1 Mai într-un mod relaxant, într-un cadru cultural divers.

Începând cu această dată, Palatul Brukenthal va avea următorul program: luni și marți închis, iar de miercuri până duminică deschis între orele 10:00 și 18:00. Casieria se închide la ora 17:15.

Ascultă RADIO CITY FM
  • Sibiu: 98.3 MHz
  • Mediaș: 88.1 MHz
  • Alba Iulia: 107.2 MHz
LIVEUrmărește-ne: